Veteran de război din Târgu Jiu, comemorat pe 9 Mai

Vasile Ionescu, veteran de război din municipiul Târgu Jiu care s-a stins în urmă cu doi ani, este comemorat luni de familie, cu atât mai mult cu cât pe 9 Mai românii sărbătoresc Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi Ziua Europei. Veteranul Vasile Ionescu s-a născut pe 6 iulie 1923 în Vădeni. Tatăl acestuia a crescut într-o familie cu nouă fraţi, iar mama sa a rămas orfană după ce tatăl său murise în primul război mondial, în luptele de pe Defileul Jiului. La doar 20 de ani, Vasile Ionescu a primit ordin de încorporare şi a fost trimis la Școala Militară de Infanterie de la Arad unde a ocupat poziție de apărare pe aliniamentul Păuliș-Miniș-Glioca. Și acum, an de an se comemorează la Monumentul de la Păuliș eroicele lupte din septembrie 1944 pentru apărarea Defileului Mureșului. De doi ani însă veteranul Vasile Ionescu lipsește, prezența fiind asigurată de fiul acestuia care îi poartă și numele, Vasile Ionescu, și el acum în vârstă de peste 70 de ani. ”Tatăl meu a primit și titlul de cetățean de onoare al orașului Târgu Jiu în 2010 pentru faptele de arme săvârșite în câmpul de luptă în cadrul detașamenului Păuliș, în timpul celui de-am doilea război mondial”, a spus fiul veteranului, Vasile Ionescu.
Pentru a-i ține vie memoria, toți cei din familie îi poartă numele. ”Eu îi port numele deși sunt născut în ziua de Sfântul Ilie, băiatul meu îi poartă numele și nepotul meu se numește tot Vasile Ionescu. Sutem numai băieți în familie, eu am doi băieți care la rândul lor au câte un băiat, unul este preot, celălalt inginer”, a spus Vasile Ionescu, fiul. Veteranul Vasile Ionescu a murit la vârsta de 92 de ani în localitatea natală, Vădeni.

Vizualizări: 602

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: