Vești bune. Tinerii își pot invita părinții la ceremonia de absolvire

Guvernul a decis că la evenimentele în aer liber pot participa până la o mie de persoane. Astfel, la ceremoniile de absolvire, organizate de Primăria Târgu Jiu pentru cei care termină gimnaziul sau liceul, pot participa nu doar elevii și profesorii, ci și părinții.

"Pentru a ne putea limita la 1000 de participanți, așa cum impune Hotărârea de Guvern, fiecare elev are posibilitatea de a invita câte două persoane. Dacă va ploua, ceremonia va avea loc în Sala Sporturilor, acolo unde au început deja pregătirile pentru ca totul sa se desfășoare în siguranță și cu respectarea legislației", a transmis primarul Marcel Romanescu.

Acest complex de evenimente este dedicat în primul rând absolvenților învățământului gimnazial, liceal și postliceal care se vor bucura de o ceremonie specială, dar și de mai multe surprize pregătite primărie. "Ca și anul trecut, este o onoare să-i întâlnesc și să le fiu alături într-un astfel de moment solemn. Îmi va face o deosebită plăcere să îi felicit, să le înmânez diplomele și să le urez succes in viitor", a mai spus primarul.

În această vară vor fi reluate și spectacolele. Primarul Marcel Romanescu spune că au fost stabilite, deja, 5 evenimente care vor fi organizate în Parcul Coloanei Infinitului. Primul va avea loc pe data de 5 iunie. 

Vizualizări: 1,452

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: