Verificări în carierele din CEO. „Este periculos şi ilegal!”
Conducerea Complexului Energetic Oltenia anunţă verificări la carierele miniere unde salariaţii au sesizat că sunt transportaţi cu maşini de marfă sau cu tractoarele. Anchete vor face şi inspectorii de muncă, după ce imaginile au fost făcute publice.
La Cariera Roşiuţa, oamenii sunt transportaţi ca sacii de cartofi. În maşini fără uşi, scaune şi unde praful pătrunde cu uşurinţă. Ca să poată respira, minerii îşi pun haine la gură. S-au obişnuit cu situaţia şi preferă transportul periculos decât să meargă pe jos. „Nu am văzut acele imagini. Le voi urmări. Am stabilit să fie verificat acest aspect. Noi avem maşini în toate carierele, iar o astfel de situaţie ar trebui să fie raportată de reprezentanţii acestei cariere. Eu, personal, voi sta de vorbă cu cei care nu au văzut ce se întâmplă acolo şi voi lua măsuri”, a transmis Sorin Boza, directorul general al CEO.
Situaţia nu este singulară
La Cariera Lupoaia, minerii nu au transportul asigurat de cinci zile. Merg cu tractoarele sau cu maşini de marfă, printre unelte şi tuburi de oxigen. Sindicalistul Nicu Bunoaica a fost cel care a tras semnalul de alarmă: „Nu este normal aşa ceva în România anului 2018. Muncim de zeci de ani în carieră, iar condiţiile sunt cam aceleaşi. Astăzi (n.r. joi), de exemplu, am mers cu o maşină care ar trebui să transporte marfă. Nu avem contract încă pentru o maşină. Sunt colegi care merg şi cu tractorul chiar dacă este periculos şi ilegal”, a mai semnalat sindicalistul.
Boza a dat asigurări că problema de la Lupoaia se va rezolva până sâmbătă. „A fost o problemă cu licitaţia. A fost contestată, dar de mâine (n.r. sâmbătă) nu vor mai fi probleme”.
ITM face verificări
O comisie din cadrul companiei face verificări în cariere să vadă dacă sunt luate toate măsurile pentru ca oamenii să nu fie puşi în pericol în sezonul rece. Şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a anunţat că va trimite o echipă în teren, iar dacă vor fi constatate deficienţe, acestea vor fi sancţionate.