Venituri mai mari cu 302 lei/lună în CE Oltenia. Cine beneficiază!
Guvernul a aprobat rectificarea bugetului Complexului Energetic Oltenia, majorând fondul de salarii cu 25 de milioane de lei. Asta înseamnă un plus de 302 lei/lună, în medie, pentru personalul direct productiv timp de șapte luni, anunță Ministerul Energiei.
Parte din bani au ajuns deja în buzunarele minerilor și energeticienilor, ei fiind plătiți pentru orele suplimentare lucrate. Era însă nevoie de rectificare pentru a fi bani de salarii până la sfârșitul anului. „Suma medie de care beneficiază personalul muncitor productiv al CE Oltenia implicat în procesul de producție este de cca. 302 lei/lună/salariat pentru intervalul iunie-decembrie 2017, ca urmare a efectuării de ore suplimentare necesare realizării producției suplimentare de cărbune și energie, până la sfârșitul anului. În total, este vorba despre o sumă de peste 25 de milioane de lei, asigurată din veniturile Complexului Energetic Oltenia”, arată un comunicat al Ministerului Energiei.
Minerii au fost repartizați la un program de 7 zile pe săptămână pentru a putea fi crescută producția de la circa 1,63 milioane de tone/lună, cât ar produce la un program de 5 zile/săptămână, la 1,9 milioane de tone lunar. De asemenea, termocentralele lucrează de luni bune cu 7-8 grupuri pornite și se estimează că așa va fi tot anul. „În urma funcţionării după acest program se estimează realizarea, în semestrul al doilea al anului 2017, a unei producţii suplimentare de cca. 1 milion de tone de cărbune, respectiv o producţie suplimentară de energie de peste 885.000 MWh”, mai arată Ministerul Energiei.