Universitatea Craiova a deplasat tot clubul în cantonament

Universitatea Craiova a deplasat un număr de  56 de persoane în cantonamentul pe care echipa olteană îl susţine în Antalya. Aproape întreg personalul primei echipe a făcut deplasarea, delegaţia numărând 56 de persoane. Staff-ul e aproape la fel de mare ca lotul de jucători, cei mai numeroşi, după fotbalişti,  fiind antrenorii şi kinetoterapeuţii.

Universitatea Craiova a deplasat în Antalya o adevărată armată, 30 de jucători, în jurul cărora gravitează 26 de oameni din staff, a dezvăluit gsp.ro. În ceea ce privește personalul deplasat în cantonament  alături de jucători, oltenii sunt de departe primii pe țară. Antrenorul Corneliu Papură a convocat 30 de jucători, printre care şi cinci de la echipa a doua și de la juniori.

Marea surpriză o reprezintă însă consistența personalului care-i însoțește în Turcia pe olteni, fiind vorba de încă 26 de persoane.

Cei mai mulți sunt antrenorii, prepartorii fizici şi kinetoterapeuții, dar sunt şi trei magazineri și tot atâția reprezentanți media. Din delegaţie mai fac parte şi doi şoferi pentru că Univrsitatea a trimis în Antalya şi autocarul echipei, deşi lotul s-a deplasat cu o cursă charter.


Antrenorul principal Papură are și el patru ajutoare, respectiv secundul Florinel Luţă şi antrenorul cu portarii, Robert Tufişi, precum şi Dragoș Bon și Gheorghe Ciurea. Fost antrenor al echipei secunde și al formației U17, Bon îi cunoaște foarte bine pe fotbaliștii tineri.

Comparativ cu delegaţia Craiovei, doar 14 persoane cuprinde staff-ul care i-a însoțit pe jucătorii FCSB-ului în cantonamentul de la Marbella.

Staff-ul CS Universitatea deplasat în Turcia:

Sorin Cârțu - președinte

Corneliu Papură - antrenor principal

Florinel Luță - antrenor secund

Dragoș Bon - antrenor secund

Gheorghe Ciurea - antrenor secund

Cornel Blejan - preparator fizic

Cristian Sandu - preparator fizic

Robert Tufiși - antrenor cu portarii

Daniel Ene - specialist refacere

Lucian Pretorian - team manager

Emil Pieleanu - delegat

Claudiu Stamatescu - doctor

Ovidiu Blendea - kinetoterapeut

Cătălin Tudor - kinetoterapeut

Radu Rinderu - kinetoterapeut

Marius Minae - kinetoterapeut

Aurel Tufan - kinetoterapeut

Andrei Voica - bucătar

Cornel Mateiași - magaziner

Dan Cârstea - magaziner

Ion Dinu - magaziner

Andrei Coadă-Nicolaescu - media

Andrei Bran - media

Daniel Amon - media

Nicu Dobreanu - șofer

Tiberius Tudor - șofer

Vizualizări: 889

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: