Unde aruncă gunoaiele șase comune din Gorj
Comisarii de mediu gorjeni vor desfășura săptămâna aceasta controale în șase comune din Gorj. Este vorba de localitățile: Crasna, Polovragi, Alimpești, Bengești Ciocadia, Prigoria și Bumbești Pițic. Cei de la Garda de Mediu Gorj vor să verifice unde sunt depozitate gunoaiele colectate din aceste localități. Asta după ce groapa de gunoi de la Horezu, acolo unde erau transportate gunoaiele din aceste localități, s-a închis.
Groapa de gunoi de la Horezu, acolo unde ajungeau și deșeurile menajere din mai multe localități din Gorj, a fost închisă acum o lună. Conform celor de la Garda de Mediu Gorj, fiecare primărie are obligația să se asigure că deșeurile sunt eliminate în condiții de siguranță pentru mediu. Cum depozitul de la Horezu nu mai este funcțional și nu mai pot fi depuse alte gunoaie, comisarii de mediu vor desfășura controale în localități pentru a afla unde le duc și dacă au urmărit traseul acestora până la eliminare. ”Vom face controale la toate unitățile administrativ teritoriale din Gorj care au avut încheiat un contract de prestări servicii de salubritate cu operatorul economic care a avut în întreținere și exploatare depozitul de deșeuri neconform de la Horezu. Depozitul este închis din iulie. Este vorba de șase comune: Prigoria, Bengești Ciocadia, Bumbești Pițic, Alimpești, Polovragi și Crasna. Firma mai colectează deșeurile, dar vrem să aflăm unde le duc”, a declarat Gheorghe Sanda, comisarul șef al Gărzii de Mediu Gorj.
Primarii din localitățile vizate spun că gunoaiele produse la ei în localități sunt transportate la depozitul ecologic din Târgu Jiu. ”Operatorul de la Horezu le duce la Târgu Jiu. Au contract cu Polaris. Le duc acolo din toate localitățile care avem contract cu ei”, a explicat Victor Geogia, primarul comunei Bengești Ciocadia.
Comisarii de mediu spun că vor aplica sancțiuni cuprinse între 20 mii lei și 40 mii lei primăriilor dacă nu au contract cu o firmă specializată în colectarea gunoaielor.