Un ultim omagiu adus lăutarului de la Cărbuneşti
Sute de oameni, rude, prieteni şi apropiaţi ai marelui lăutar cărbuneştean, Constantin Piţigoi şi-au luat rămas bun de la cel care a fost una dintre vocile de aur ale Gorjului. La înmormântare a cântat o orchestră condusă de către Adrian Luca. Rapsodul Rela Ciulei, a venit special să îi cânte maestrului.
Ieri a fost condus pe ultimul drum unul dintre cei mai renumiţi lăutari ai judeţului Gorj. Constantin Piţigoi în vârstă de 77 de ani a decedat în dimineaţa zile de duminică, după ce a suferit un infarct miocardic. Slujba religioasă a fost ţinută la Biserica Sinţii Mihail şi Gavril din Târgu Cărbuneşti.
A împărţit scena cu interpreţi mari
„A fost un om de mare valoare, a lansat foarte mulţi tineri talentaţi, am cântat împreună de atâtea ori. Este regretabil, mai ales pentru faptul că el avea în repertoriu cântece tradiţionale vechi, care s-au transmis de la o generaţie la alta”, a spus Rela Ciulei.
Singurul reprezentant al unei instituţii de cultură prezent la înmormîntare a fost directorul Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu, Viorel Gârbaciu. Acesta este hotărât să continue proiectele începute cu Banda lu' Nea Alită Piţigoi, dar şi cu celelate tarafuri din judeţul Gorj.
Oamenii îl regretă mai ales că Nea Alită cum îi spuneau aceştia pentru că a făcut cunoscut oraşul Târgu Cărbuneşti, atât în ţară cât şi străinătate prin muzica pe care o cânta. Proiectele începute de către Constantin Piţigoi vor fi definitivate de Bebe Piţigoi, singurul frate care mai trăieşte, împreună cu nepoţii şi fiul defunctului, Giani Piţigoi.
Constantin Piţigoi era unul dintre cei trei fraţi care au întemeiat taraful Banda lu' Nea Aliţă Piţigoi. Acesta a făcut parte din Ansamblul Folcloric Doina Gorjului şi mers în turnee atât în ţară cât în şi străinătate alături de mari nume ale folclorului tradiţional românesc precum Irina Loghin, Ion Dolănescu sau Maria Lătăreţu.