Un sindicalist cu funcţie în PSD spune cum va ajunge SMEO majoritar
Şeful organizaţiei de tineret a PSD Rovinari, Ciprian Nacu, urmează să fie promovat în funcţia de şef al tinerilor din Sindicatul Mine Energie Oltenia (SMEO). Ciprian Nacu mai este şi secretar la organizaţia PSD Rovinari. El îl promovează pe pagina sa de socializare pe Victor Ponta şi apare în fotografii alături de premier şi alţi tineri din PSD. Ciprian Nacu a declarat într-o emisiune la un post local de televiziune cum va ajunge SMEO să fie majoritar în CE Oltenia.
Sindicatul Mine Energie Oltenia apare tot mai des alături de PSD. Recent, Nacu, şeful tinerilor PSD din Rovinari, a fost trimis de SMEO şi la o emisiune TV pentru a susţine cauza partidului. Dar, potrivit statutului, un membru cu funcţie într-un partid nu ar trebui să ocupe o funcţie de conducere în sindicat.
Ciprian Nacu a spus că vor fi organizate alegeri pentru desemnarea delegatului tinerilor din SMEO şi va candida. Cel mai probabil va şi câştig,a judecând după modul în care sunt făcute alegerile. „Pe 30 noiembrie vor fi alegeri pentru delegatul de tineret si pentru organizaţia de femei. Doresc să candidez la funcţia de delegat al tineretului pe SMEO“, a menţionat acesta. El ocupă deja o funcţie în SMEO, este vicelider la Cariera Tismana. Ciprian Nacu a dezvăluit şi o parte din strategia SMEO de a lua oameni de la Jilţ, Turceni, Motru sau Craiova. Ei dau un „impuls“ oamenilor din celelalte zone. Liderii SMEO abordează sindicaliştii din linia a doua şi a treia, care pot convinge oamenii să adere la organizaţia condusă de Gabriel Căldăruşe şi Ion Ruşeţ. „Din câte ştiu se poartă discuţii cu liderii de acolo de la sectoare, cu liderii mai apropiaţi de oameni, care doresc o schimbare acolo și deja ELCFU Rovinari a renunţat şi se afiliază lângă noi. Va veni și partea de Jilț, Motru. Sunt convins. Dacă se va porni un impuls va veni destul de multă lume“, explică Nacu.
PLAN
Nacu face această afirmaţie în condiţiile în care liderii Nelu Roşca, Nicolae Bădiţa, Adrian Marciuc, Eugen Iovan şi alţii nu doresc să facă acest sindicat în jurul SMEO şi al lui Ion Ruşeţ. Planul de a lua oameni din aceste sindicate prin intermediul altor lideri întăreşte ideea de „zguduire“ a organizaţiilor, aşa cum a promis Ion Ruşeţ.