Un pacient la 10 minute la UPU. Ce transmite Spitalul!

Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a înregistrat un număr tot mai mare de pacienți care au necesitat investigații medicale și tratament. Anul acesta, numărul prezentărilor a depășit chiar și 230 de pacienți într-un interval de 24 de ore, ceea ce pune presiune pe resursele medicale și pe personalul specializat.
Evoluția numărului de pacienți în ultimii ani indică o creștere constantă. În 2019, s-au prezentat 42.269 pacienți, dintre care 5.704 copii. În 2020, numărul a scăzut la 29.600 pacienți, dintre care 3.288 copii, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Anul 2021 a adus o ușoară revenire, cu 33.156 pacienți, dintre care 3.681 copii, iar în 2022, s-a ajuns la 40.653 pacienți, dintre care 5.139 copii. Creșterea a continuat în 2023, cu 45.731 pacienți, dintre care 5.770 copii, iar în 2024 s-a înregistrat un nou record de 47.567 pacienți, dintre care 5.909 copii.
Printre cazurile frecvent întâlnite în Unitatea de Primiri Urgențe se numără urgențele traumatice, intervențiile chirurgicale, problemele cardiace și neurologice, politraumatismele grave, afecțiunile ortopedice, bolile respiratorii și diverse accidente. Personalul medical și auxiliar al UPU gestionează cu profesionalism fiecare caz, oferind îngrijire adecvată pacienților, în funcție de gravitatea afecțiunilor prezentate.
Din cauza volumului mare de pacienți, în unele cazuri, timpul de așteptare poate fi prelungit, mai ales pentru pacienții care nu prezintă urgențe medicale majore. Este important ca pacienții să înțeleagă că prioritizarea cazurilor se face în funcție de gravitate, iar cei cu afecțiuni mai puțin severe pot fi nevoiți să aștepte mai mult timp pentru consult.
Pentru a optimiza activitatea din UPU și a reduce timpii de așteptare, se recomandă evitarea prezentării la UPU pentru cazuri care nu sunt urgențe reale. De exemplu, durerea de spate persistentă de câteva săptămâni ar trebui investigată prin medicul de familie, care poate emite un bilet de trimitere către un specialist. De asemenea, pentru probleme minore, precum dopurile de ceară în urechi, pacienții trebuie să se adreseze unui cabinet ORL, nu UPU. Este esențial ca pacienții să respecte deciziile medicului, care este singurul în măsură să stabilească investigațiile necesare, fără ca aceștia să solicite anumite analize sau radiografii după propria dorință.
Vizualizări: 2,991
Distribuie Trimite pe WhatsApp