Un nou proiect la CNTV: Geoparcurile ca puncte educaționale

În acest an școlar, la Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu se derulează proiectul Erasmus + ,,Geoparcurile ca puncte educaționale”, acțiune ce a mobilizat zeci de elevi din clasele de gimnaziu și liceu, dar și o echipă numeroasă de dascăli. Coordonatorii proiectului sunt doamna profesoară Teodora Dragotă și domnul profesor Vasile Zaharia.

Pentru ca generațiile următoare să înțeleagă, să recunoască și să învețe despre natura în care trăiesc, materialul la îndemână trebuie să fie natura însăși. Astfel, educația de tip geoparc pentru incluziune și protecție a motivat 6 școli din Spania, Portugalia, Croația, România, Grecia și Turcia să se întâlnească în jurul unei idei comune: promovarea geoparcurilor fiecărei țări participante pentru o educare diferită, bazată pe experiențe, a tinerei generații. Parteneriatul nostru, care a început cu o activitate eTwinning, a fost încununat de acest proiect Erasmus+ pentru a crește gradul de conștientizare a geoparcurilor în țările implicate și pentru a dezvolta un proiect de integrare a acestora în cadrul programei noastre educaționale. Pe durata proiectului vor avea loc activități de formare și cercetare în zonele UNESCO GEOPARK, ocazii cu care elevii se vor apropia de natură și vor învăța direct în lumea magică a acesteia. Activitățile vor dura 24 de luni, iar noi vom promova Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului. 

Geoparcul este un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, dar și elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Caracteristicile geologice sunt cuprinse într-un număr de situri de importanță științifică, educațională sau estetică, reprezentative pentru un anumit moment din istoria Pământului ori pentru anumite evenimente sau procese geologice.

Geoparcul reprezintă un concept lansat și susținut de UNESCO, în parteneriat cu Rețeaua Europeană a Geoparcurilor. Recunoașterea internațională a funcționării unui geoparc și acceptarea lui în aceste structuri se face în acord cu reglementările stabilite de UNESCO și de Carta Rețelei Europene a Geoparcurilor.

În proiectul nostru, vor fi utilizate metode de învățare îndrăgite de elevi, bazate pe proiecte și experiențe. Elevii vor participa la lucrul în echipă, vor face prezentări, vor efectua experimente, vor face observații în natură, vor participa la diverse activități cu ajutorul geologilor și experților, își vor asuma responsabilități și vor învăța să învețe.

Am întrebat doi dintre elevii care s-au implicat activ în toate acțiunile derulate până în prezent ce înseamnă acest proiect pentru ei. Iată răspunsurile lor: ,,Proiectul Geoparcurile ca puncte educaționale reprezintă, în viziunea mea, un prilej extraordinar de a cerceta, a învăța și a pune în practică cunoștințele acumulate în timpul școlarității.” ne-a declarat Vlad Donoiu, elev în clasa a XI-a G, iar Mihai-Alexandru Bratu, din clasa a X-a A, ne-a mărturisit: ,,Pentru mine, implicarea în proiect reprezintă o oportunitate să cunosc locuri minunate, să colaborez cu o echipă internațională și să creez materiale utilizând toate cunoștințele acumulate.”

Deși contextul actual nu ne-a permis întâlnirile față în față, elevii noștri au fost foarte activi în mediul on-line, pe platformele dedicate proiectului, și au dat dovadă de multă creativitate, ca de obicei.

Astfel, concursul pentru desemnarea logo-ului proiectului s-a bucurat de un real succes, iar realizarea felicitărilor pentru partenerii noștri europeni i-a motivat pe tinerii elevi ai Colegiului Național ,,Tudor Vladimirescu” să promoveze elemente ale Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului într-o creație artistică.

Elevul Mihai-Alexandru Bratu, din clasa a X-a A, a realizat un website cu prezentarea liceului si a unor activități desfășurate în ultimii ani, site pe care îl puteți accesa AICI.

Elevii Iarina Pârău și Mihai – Alin Georgescu , din clasa a VI-a D, și Vlad Donoiu, din clasa a XI-a G, sub îndrumarea domnului profesor Vasile Zaharia și a doamnei Adina Popa, membru al echipei geoparcului, au realizat o minuțioasă activitate de documentare științifică în vederea realizării broșurii proiectului, cu prezentarea obiectivelor importante din geoparc, pe care avem plăcerea de a v-o prezenta mai jos.

Vizualizări: 1,548

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: