O gorjeancă printre polițiștii eroi de la „Matei Balș“

O tânără polițistă din Gorj se numără printre eroii de la Spitalul „Matei Balș“, cuprins de incendiu zilele trecute. Mihaela Blideanu este agent la Secția 6 Poliție din Capitală și provine din satul Brătuia al comunei gorjene Dănești. Vineri dimineața, alături de colegii de serviciu a participat la operațiunea de salvare a victimelor incendiului de la Spitalul Matei Balș din capitală.

Sindicatul Europol a ținut să felicite public polițiștii de la secțiile 6 și 7 din capitală pentru curajul, dar și pentru promptitudinea cu care au acționat pentru salvarea victimelor.

”Vineri, 29 ianuarie, ora 05:04, colegii noștri din cadrul Secției 6 Poliție au fost sesizați cu privire la producerea unui incendiu în incinta Institutului de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș" din București. La ora 05:05, după sosirea la fața locului, au solicitat sprijin colegilor din cadrul Secției 7 Poliție, iar la ora 05:09, în urma unei explozii ce a avut loc la parterul unității medicale, au pătruns cu toții în saloane și au procedat la evacuarea unui număr de 15 pacienți infectați cu virusul COVID-19. Și dacă vă întrebați dacă au avut anumite echipamente de protecție sau dacă au fost recompensați în vreun fel până acum, vă spunem noi că nu.”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Europol.

Sindicatul a felicitat public polițiștii care au participat la acțiune, ”cu mâinile goale. ”Secția 6 Poliție: Agent Sodolescu Alexandru, Agent Hapa Nicușor, Agent Principal Dobre Cristian, Agent Blideanu Mihaela, Secția 7 Poliție: Agent Șef Călin Constantin, Agent Șef Mihai Dragoș, Agent Mincu Gabriela, Agent Miu Mădălina, Agent Diaconu Mihai. Aceștia sunt eroii care și-au pus viața în plan secund, salvând 15 persoane care nu ar fi avut nicio șansă în fața incendiului. Îi felicităm pe această cale pentru promptitudinea și curajul de care au dat dovadă pentru salvarea semenilor noștri și îi asigurăm de întreaga noastră considerație pentru eforturile depuse”.

Vizualizări: 10,485

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: