Un miliard în şase luni pentru liderul Hidrosind

Liderii sindicatelor din hidro, cei care sunt principalii contestatari ai reorganizării sistemului energetic din România, sunt plătiţi regeşte chiar de compania pe care o contestă. Un exemplu ar fi târgujianul Decebal Sulea, preşedintele Hidrosind, care a încasat de la începutul acestui an de la Hidroelectrica Târgu Jiu peste 600 de milioane de lei vechi numai pe diurnă, cazare şi transport. Dacă adăugăm şi salariul sindicalistului, plătit tot de companie, ajungem la concluzia că Hidroelectrica a cheltuit în prima jumătate a acestui an un miliard de lei pentru un singur angajat.

Hidroelectrica Târgu Jiu plăteşte de la începutul anului şederea la Bucureşti a liderului sindical Decebal Sulea. Practic, acesta figurează ca fiind în delegaţie în absolut toate zilele lucrătoare care au fost de la începutul anului şi până în prezent. Lui Sulea i s-a decontat în această perioadă cazarea, dar şi diurna şi transportul. Potrivit unor surse din cadrul unităţii, au fost luni în care diurna lui Sulea a depăşit 7.000 RON, dar şi luni cu mai puţin de 2.000 de RON. Diferenţa este greu de înţeles, având în vedere că lunar a avut între 20 şi 23 de zile de delegaţie. La fel de greu de justificat sunt şi cheltuielile de cazare, având în vedere că în unele luni a decontat peste 14.000 de RON, iar în altele puţin peste 2.000 RON.

Sulea a declarat că nu crede că a cheltuit chiar atâţia bani, dar din spusele lui rezultă că suma e chiar mai mare: “Suma asta de 600 de milioane este mult prea mare, vă asigur că nu este adevărat. Până acum o lună şi jumătate am stat la hotel Banat, un hotel de două stele, acum m-am mutat şi într-adevăr cazarea este puţin mai scumpă, adică peste 2 milioane, dar nu vreau să vă spun numele hotelului, pentru că nu vreau să mă trezesc cu paparazzi peste mine. Dacă facem un calcul, mai mult de 200 de milioane pe lună, pe cazare, nu am cum să cheltuiesc. Vă spun că nu este adevărat, s-au spus despre mine multe lucruri, că am amantă la Bucureşti, dar asta e, poate le stau în coastă la unii“.

Liderul de sindicat a promis că săptămâna viitoare va arăta documentele care atestă câţi bani a decontat anul acesta pe delegaţii.

Plătit regeşte să conteste deciziile şefilor

Decebal Sulea nu stă degeaba de banii cheltuiţi prin Bucureşti. Acesta este unul dintre contestatarii reorganizării sistemului energetic în două mari companii, Electra şi Hidroenergetica. Un contestatar care acum profită din plin de compania la care lucrează, Hidroelectrica, şi pe banii căreia îşi permite să conteste deciziile administraţiei.

Sulea a explicat ieri motivele pentru care a depus contestaţie: „Eu plec la Bucureşti numai cu delegaţie semnată de directorul general, în niciun caz nu plec de capul meu. Precizez că în delegaţii plec în calitate de salariat Hidroelectrica. Motivele pentru care mă aflu acum la Bucureşti sunt problemele de divizare. Noi întotdeauna am fost împotriva divizării”, a mai spus Decebal Sulea, care cel mai probabil îşi ia un salariu şi de la sindicat.

Sulea susţine că a contestat divizarea Hidroelectrica după ce a strâns patru mii de semnături de la sindicalişti. „Am contestat pentru că noi suntem creditori ai Hidroelectrica şi în plus credem că oamenii noştri îşi vor pierde din drepturi după reorganizare”, a explicat Sulea, fără a menţiona dacă se teme că drepturile pierdute se referă la cazarea şi diurna de sute de milioane.

Opoziţia depusă de Hidrosind a avut ca prim termen de judecată data de 22 iunie, dar s-a dat un nou termen pe 29 iunie, pentru că nu s-a prezentat Registrul Comerţului. Sulea a mai spus că iniţial se dăduse ca prim termen martie 2011, dar că, „din cauza unor presiuni”, s-a revenit şi s-au dat termene mai scurte.

Vizualizări: 293

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: