Ancheta „furtului“ de cărbune de la Motru a fost finalizată

Ancheta privind furtul a 2,5 milioane de tone de cărbune din depozitele de la Motru a fost finalizată. Concluzia este cea conturată la vremea respectivă. Şi atunci, directorul SNLO, Daniel Burlan, susţinea că lipsa a 2,5 milioane de cărbune din depozitele de la Motru nu există. Acest lucru a fost confirmat de măsurătorile topografice, raportul fiind întocmit greşit de comisarii Gărzii Financiare.

În urma unei sesizări depuse la poliţie şi al unui control efectuat de comisarii Gărzii Financiare reieşea că au dispărut 2 milioane 5 sute de tone de cărbune.

Daniel Burlan, directorul SNLO, a prezentat acum raportul controlului şi spune că presupusul furt a fost numai o greşeală a comisarilor Gărzii Financiare, care au întocmit nişte acte de lucru şi nu au efectuat măsurători topografice. “A sosit expertiza tehnică. Nu s-a confirmat dispariţia celor  două milioane cinci sute de tone. Arată că acea cantitate care a fost raportată, a fost exploatată, producţia a fost la nivelul cantităţilor raportate“,  a declarat directorul SNLO.

Raport greşit al Gărzii Financiare

Daniel Burlan spune că totul a apărut de la raportul comisarilor Gărzii Financiare, care au efectuat calcule greşite. ”Comisarii Gărzii Financiare au întocmit un raport pe care l-am contestat din prima etapă. A fost făcut pe nişte înscrisuri din registre care nu sunt documente contabile, ci ciorne de lucru. Reglările se fac în urma măsurătorilor topografice, cantităţilor livrate şi a măsurătorilor făcute după livrare“, a mai adăugat Burlan.

Directorul adjunct al Gărzii Financiare spune că nu au făcut altceva decât un control  împreună cu poliţia, în urma unei sesizări. “Noi am efectuat un control împreună cu Poliţia, într-adevăr nu am efectuat măsurători topografice, ne-am uitat numai peste nişte acte. Dar în urma controlului nostru trebuia făcută încă o expertiză, care să confirme sau nu raportul nostru. Noi nu am primit deocamdată rezultatul raportului SNLO“, a precizat Gheorghe Pupăzan, directorul adjunct al Gărzii Financiare.

Cum a început totul

Povestea presupusului furt de lignit a pornit chiar de la o constatare a conducerii Exploatării Miniere de Carieră Motru, potrivit căreia cantităţile de cărbune din depozitele carierelor Roşiuţa şi Lupoaia sunt mai mici decât apare în acte. Conducerea SNLO a dispus în luna iunie a acestui an o comisie care să verifice aspectele semnalate şi a constatat o diferenţă de stoc de 104.000 de tone în depozitul de la Lupoaia şi 46.000 de tone în depozitul Carierei Roşiuţa. În urma anchetei interne a SNLO a rezultat că diferenţele au fost cauzate de raportări eronate, astfel că au fost luate măsuri disciplinare cu persoanele găsite vinovate, spune Daniel Burlan. În paralel, poliţia a început o anchetă pentru care a solicitat sprijinul Gărzii Financiare. Potrivit lui Daniel Burlan, prima notă de constatare a celor de la Garda Financiară a avut concluzii similare cu cele ale comisiei interne a SNLO. După care, lucrurile au luat o întorsătură bruscă. Burlan spune că în mod normal, cantităţile de cărbune şi de steril extrase se calculează prin măsurători topografice care se fac lunar. În loc să facă asta, cei de la GF Gorj au luat registrele de evidenţă de la dispeceratele de carieră şi au calculat câte ore au lucrat respectivele utilaje în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2009. Au înmulţit respectivele ore cu o productivitate medie de 1.000 de tone/oră şi au constatat un plus de producţie care nu a fost raportată şi implicit nu se regăseşte în stocuri. Acest plus de producţie ar fi de 2.235.000 de tone de cărbune, care în bani ar însemna circa 145 milioane de RON. La această sumă, comisarii au mai calculat şi impozite aferente de 56 de milioane de RON.

Vizualizări: 184

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: