Un lider PMP, într-o conferinţă nereuşită la Gorj

Gelu Vişan, secretarul regional al PMP, a susţinut luni o conferinţă de presă alături de Nicolae Daviţoiu, preşedintele filialei de la Gorj, subiectele fiind unele extrem de încâlcite. Gelu Vişan a amestecat problemele minerilor şi energeticienilor din Gorj cu dormitorul lui Klaus Iohannis. Vişan nu a avut soluţii nici pentru mineri, nici pentru Iohannis. Nici despre rolul său în sprijinirea organizaţiei PMP Gorj nu a prea avut ce spune.

Presat de ziarişti cu întrebări privind scopul vizitei sale la Gorj, Vişan a încercat să fie ironic spunând că-l caută pe Victor Ponta. Premierul nu mai are buletin de Gorj, el donându-şi casa de la Baia de Fier. Nicolae Daviţoiu a încercat să-şi salveze invitatul precizând că Ponta şi-a pierdut calitatea de cetăţean al Gorjului în urmă cu câteva luni, când şi-a donat casa din Gorj. Ca o recompensă pentru că a ieşit basma curată din toată încurcătura, Vişan a spus că nu a venit pentru a-l verifica pe Daviţoiu. „Eu îmi tratez toţi colegii de partid ca şi colegi. Nu am venit să controlez pe nimeni. Ne sfătuim dacă lucrurile sunt în regulă, mai avem un an până la alegerile locale, suntem într-un proces de reorganizare a întregul partid şi ne sfătuim împreună. Un alt scop este că, fiind oltean, mi-e drag să vin aici, dar principalul motiv pentru care am venit acum în Gorj este să-l caut pe domnul Victor Ponta. Am venit să-l caut acasă, acolo unde are buletinul. Mă aşteptam să fie la un spital la Târgu Jiu pentru că nu cred că aerul e mai bun altundeva decât acasă”, a declarat Gelu Vişan. Acesta a mai precizat că se aşteaptă să-l găsească pe Ponta, anul viitor, la Dolj, când probabil îşi va depune acolo candidatura.

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: