Drum spectaculos comparat cu Transfăgărăşanul, la Colibiţa

Drumul care duce către lacul Colibița din Bistriţa a fost reabilitat cu bani europeni și oferă o priveliște spectaculoasă. Legendele de la Colibița spun că acolo este locul cu cel mai pur aer din România.

Bistrița-Năsăud este județul despre care se spune că este poarta de intrare în Transilvania. Dincolo de așezarea geografică judeţul și-a asumat acest rol de inițiere în tot ce înseamnă astăzi Transilvania, ca model cultural, zonă de dezvoltare, turism, arhitectură și chiar inovație. Bruxelles-ul a înțeles potențialul, autoritățile locale au încercat să profite de oportunitate, așa că finanțările europene contribuie la refacerea clădirilor de patrimoniu sau în reabilitarea drumurilor care duc spre destinațiile turistice. Un mic Transfăgărășan de Bistrița este drumul care duce la Colibiţa, sunt curbe uimitoare atât din drumul care vine de la Prundul Bârgăului, cât și pe drumul Blajului, pe cealaltă variantă a drumului, care merge înspre Mureșenii Bârgăului și Tiha.

Versantul este abrupt, s-au săpat foraje până la 25-30 de metri adâncime, sunt câteva sute de piloni, din beton armat, care fixează drumul împotriva alunecărilor de teren. În schimb, în cealaltă parte, în zona versantului, s-a tăiat în versant, s-a rupt din versantul de piatră și pentru faptul că există riscul să cadă pietre mai departe, s-a stabilizat cu plasă stabilizatoare, s-a dat și cu un strat de amorsă din ciment care să stabilizeze acolo pietrele.

Informaţii despre proprietăţile curative ale aerului din Colibiţa au început să circule încă din 1883, atunci când o tânără din Bistriţa se spune că s-a vindecat de tuberculoză datorită aerului din această zonă, foarte bogat în ozon. În 1979 s-a luat decizia de strămutare a satului Colibiţa pe dealurile din apropiere, în localitatea numită Miţa, pentru a se amenaja în vale un lac de acumulare. Localnicii sunt convinşi că pe fundul lacului încă se mai regăsesc clădirile vechi. Ba chiar una dintre legendele locului se referă la fosta biserică din lacul scufundat. Aceasta spune că atunci când scade nivelul apei, se poate observa crucea de pe biserică.

Colibița a început să renască efectiv și tot mai mulți oameni vizitează zona.  În județ există o rețea de aproape 700 de kilometri de drumuri din care o bună parte, în ultimii opt ani, s-au modernizat sau sunt în fază de modernizare, jumătate fiind finanțări din fonduri europene.

Vizualizări: 2,055

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: