Un depozit de steril distruge casele din Alunu

Situația rămâne în continuare complicată în localitatea vâlceană Alunu, la doi pași de granița cu Gorjul, o alunecare de teren producând aici pagube considerabile. O haldă de steril de la Exploatarea Minieră Berbești, a luat-o la vale și de circa o săptămână rade tot ce întâlnește în cale.

Exploatarea Minieră a fost până acum câțiva ani parte a Complexului Energetic Oltenia, implicit depozitul de steril de la Alunu, din 2015 aceasta fiind mutată la CET Govora, care însă este în insolvență și are o situație financiară complicată. Ca urmare, localnicii nu prea au șanse să vadă vreun ban de la mină, așa cum și-ar dori, eventuale despăgubiri putând veni dinspre Guvern, deși nici din această direcție nimeni nu a spus că ar fi bani pentru așa ceva.

În încercarea de a opri înaintarea valului de steril, autoritățile s-au apucat săptămâna trecută să ridice un „pinten”, un fel de zid de protecție bazat pe mult pietriș bine compactat. Pintenul a fost însă acoperit repede de pământul care a luat-o la vale, iar luni dimineața încă o familie de localnici a trebuit să își vadă casa demolată, după ce alte trei trecuseră anterior prin aceeași experiență tristă. Oamenii s-au trezit cu cei de la mină că vor să ridice un al doilea „pinten” chiar în zona în care se afla casa lor. Buldozerele au intrat repede în locuință și au pus-o la pământ, proprietarii trebuind să se mute acum la căminul cultural din sat. „Am trei copii mici și a trebuit să ne mutăm la cămin, că alte posibilități noi nu avem. Domnul primar a încercat să ne ajute, dar totul a fost din scurt, ce să fi făcut și dumnealui. Au eram sigură că halda va veni încoace, spre casa noastră, dar ei au crezut că se va opri terenul. Eu nu am atâta școală ca ei, dar era clar că era prea mult pământ care a luat-o la vale pentru a se opri așa, dintr-o dată. Duminică ne-am trezit cu ei la ușă că trebuie să cărăm totul din casă. Ne-au dat complet peste cap, suntem disperați. Trăiam din 9 milioane pe lună cât aveam eu, că soțul nu mai lucrează, acum nu mai avem nici casă, nu știu cum ne vom descurca de acum încolo. Nu mai vorbesc de grădină și ce mai pusesem și noi în pământ că nu mai există nimic din munca noastră”, se plânge Marcela Mărculescu.

Sinistraţii speră la despăgubiri

Situația familiei respective e asemănătoare cu cea a zecilor de sinistrați de acum mai bine de un deceniu de la Seciurile, când aproape toate casele din sat au fost puse la pământ după o surpare masivă de teren, generată tot de lucrările miniere. La Alunu oamenii dau vina pe cei de la mină pentru situația în care au ajuns, oamenii fiind convinși că lucrurile nu se vor opri aici. „După ce au umplut depozitul, au mai pus în vârful lui altă cantitate, care nu era prevăzută în proiect. Dacă eu vărs aici o basculantă cu pietriș, iar apoi mai aduc încă vreo zece lângă ea, cam ce credeți că se întâmplă? Așa au făcut aici. De la casa asta demolată acum în sus, pe vreo juma de kilometru, pământul e tăiat așa pe bucăți, de parcă a feliat cineva brânză proaspătă. Asta nu înseamnă că se mișcă? Și se mișcă spre casele noastre”, spune un localnic.

Până luni la prânz fuseseră evacuate 14 persoane, dintre care trei sunt copii. Cei mai mulți dintre cei rămași fără case speră să fie despăgubiți pentru că au rămas fără proprietăți, dar reprezentantul administratorului judiciar al CET Govora spune că termocentrala vâlceană nu are în buget alocate astfel de sume.

Primarul Cristian Birăruți încearcă să obțină bani de la Guvern pentru a-i mai liniști pe localnici. Pentru cei de la Seciuri s-au alocat acum un deceniu sume considerabile pentru reconstruirea satului, ceea ce îi face și pe cei din Alunu să spere. Până vor primi însă eventuale despăgubiri ei vor trebui să se obișnuiască pentru o bună perioadă de timp cu dormitul pe la rude sau prin cine știe ce cameră a căminului cultural. Malul de pământ continuă însă să avanseze, având doar câțiva zeci de metri până la următoarea casă pe care o va înghiți. Urmează apoi un drum județean și albia Oltețului, care, dacă va fi blocată, va genera noi probleme pentru autorități.

Galerie foto




Vizualizări: 3,284

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: