Penitenciarul Târgu Jiu contestă raportul APADOR-CH

Penitenciarul Târgu Jiu a venit cu clarificări după ce reprezentanţii Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (APADOR-CH) au spus că deținuții încarceraţi la Târgu Jiu stau într-o hală în care dejecțiile de la canal curg prin tavan. Lavinia Lupu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu Jiu, a declarat că ultima vizită a reprezentanţilor acestei asociații a avut loc acum un an, iar de atunci acea problemă a fost remediată. „Ultima vizită a reprezentanților APADOR-CH a avut loc în luna mai 2016. S-au făcut investiții. Vă dați seama că nu stătea nimeni un an cu instalația sanitară nereparată. Nu mai există astfel de probleme, dar oricând se poate întâmpla. Sunt 419 deținuți în acest moment, este un rulaj de peste 1000 și ceva în fiecare an, care folosesc instalațiile electrice și sanitare. Sunt lucruri care se folosesc la maximum și, poate, peste maximum. Camere sunt încontinuu cu deținuți în ele, indiferent că unii sunt la activități, iar alții în cameră”, a declarat Lavinia Lupu.

APADOR-CH a încheiat în urmă cu mai mulţi ani un protocol cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin care are dreptul de a face vizite inopinate în orice penitenciar din țară. Rapoartele întocmite de către reprezentanții asociației au arătat, aproape de fiecare dată, că principala problemă a sistemului penitenciar din România o reprezintă suprapopularea.

Vizualizări: 1,206

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: