Un copil, părinții și bunicii săi, răniți pe un drum din Gorj
Patru persoane, printre care un copil de doar un an, au ajuns la spital în urma unui accident de circulație. Evenimentul a avut loc, marți, pe DN 67, Scoarța, în Colibași. Un Matiz care circula regulamentar a fost lovit de un BMW care nu a acordat prioritate. Toate persoanele care se aflau în mașina lovită au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Bunicii, împreună cu nepotul lor de un an, și fiica de 25 de ani, respectiv ginerele, în vârstă de 26 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce BMW-ul a lovit cu putere mașina în care se aflau. „Eram în spatele șoferului, bebele era în scoică, mama copilului în dreapta, ginerele era șofer și soțul meu era în dreapta. Ne făcu praf. Copilul căzu. Eu mă lovii la obraz, fata are un dinte rupt și e zgâriată. Doamne-ajută că nu se întâmplă mai rău. Ne-am speriat foarte tare”, ne-a povestit bunica. „Veneam de la Târgu Jiu. Băiatul a ieșit în intersecție. Nu s-a asigurat. Nu știu de ce nu a văzut. Eu am frânat, dar ei nici nu s-au uitat. E bine că suntem toți bine și nu avem probleme. M-am speriat foarte rău mai ales că era copilul în spate. Noi am avut centuri, iar copilul în scaun”, a explicat bunicul copilului.
„Circulă cu viteză excesivă!”
Tânărul vinovat de producerea accidentului este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă. Oamenii care locuiesc în zonă susțin că în acea intersecție prea puțini șoferi se asigură, circulând cu viteză excesivă. „Sunt multe mașini care circulă cu viteze nespus de mari. Sunt bătrâni care abia merg pe stradă și nu țin cont șoferii de ei. Drumul e bun și toată lumea circulă fără niciun fel de frică. Au mai avut loc astfel de accidente”, a declarat un localnic. „În intersecția aceasta, șoferii nu prea obșinuiesc să se asigure. Băiatul mai conducea și o mașină puternică”, a afirmat o femeie care locuiește în zonă.
Polițiștii continuă verificările pentru a stabili cum s-a petrecut evenimentul cu exactitate. „Un tânăr, de 24 de ani, a intrat în intersecția cu drumul principal și nu a acordat prioritate mașinii care circula regulamentar. Cele patru victime au fost transportate la spital”, a explicat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.