Un angajat al primăriei Glogova, băgat în greva foamei de colegii de serviciu

Un gorjean din comuna Glogova a intrat în greva foamei din cauza că nu i s-a eliberat certificatul de producător pentru a putea accesa Măsura 141. Nicolae Cămui este angajatul primăriei, iar beţe în roate i-au fost puse chiar de către colegii săi de la Registrul Agricol.

Nicolae Cămui, angajat al Primăriei Glogova, la sistemul de alimentare cu apă, a intrat în greva foamei începând de vineri, ca urmare a neeliberării unui certificat de producător necesar accesării Măsurii 141. Acesta este nemulţumit de activitatea membrilor comisiei agricole care îl împiedică să-şi facă o afacere în agricultură. “Începând de vineri, pe o perioadă nedeterminată, voi face greva foamei în faţa primăriei între orele 8.00- 16.00. Mi-am manifestat intenţia autorităţilor şi am fost luat în evidenţă de către medicul comunei. Sunt nemulţumit de faptul că mi s-au pus beţe în roate de către comisia agricolă, formată din secretara primăriei şi o funcţionară de la Registrul Agricol. Cele două femei au refuzat să-mi elibereze certificatul de producător pentru a-mi putea depune documentaţia pe Măsura 141. Mi-au verificat gospodăria şi mi-au spus că nu întrunesc condiţiile doar din comoditate pentru a nu mai continua să facă şi celelalte demersuri pentru eliberarea certificatului”, a declarat Nicolae Cămui. Mai mult, acesta este nemulţumit de limbajul comisiei. “M-a deranjat foarte tare faptul că s-au folosit cuvinte suburbane iar una dintre femei mi-a spus că o doare undeva de fondurile mele. Cred că dacă are astfel de probleme de sănătate ar trebui să consulte un medic specialist”, a mai precizat Nicolae Cămui.

Nu îndeplinea condiţiile

Primarul comunei Glogova confirmă faptul că Nicolae Cămui a intrat în greva foamei. “Am primit o cerere din partea lui Nicolae Cămui, un angajat conştiincios, de la sistemul de alimentare cu apă, care începând de vineri face greva foamei în faţa primăriei. Am luat legătura cu cele doamne care reprezintă comisia agricolă şi mi s-a spus că acesta nu îndeplineşte condiţiile pentru a obţine certificatul de producător. În urma verificărilor gospodăriei a reieşit faptul că grădina are o suprafaţă mai mică şi erau mai puţine animale decât cele declarate iniţial. De asemenea, Nicolae Cămui nu era titularul exploataţiei”, a declarat Ion Şalapa, primarul comunei Glogova. Edilul local a precizat că îşi doreşte ca localitatea sa să se ridice din punct de vedere economic, dar nu se poate încălca legea. “Doresc ca Glogova să se ridice din punct de vedere economic, însă toţi cetăţenii ce intenţionează să-şi facă proiecte trebuie să respecte legea”, a declarat Ion Şalapa.

COMODITATE

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii din judeţul Gorj spun că angajaţii de la Registrele Agricole îi împiedică pe oameni să obţină fonduri europene din comoditate. “Nu este singurul caz de acest gen din judeţul Gorj. Angajaţii îi împiedică pe oameni să obţină fonduri europene întrucât au mult de lucru până la eliberarea certificatului de producător”, a spus Petre Tomoiu, coordonatorul Compartimentului de Dezvoltare Rurală Gorj.

OBLIGAŢII

Petre Tomoiu a mai precizat că primăriile sunt obligate să elibereze certificate de producător valabile chiar şi doar două zile. “Certificatul de producător se poate elibera pentru oricare membru al familiei, nu numai pentru titular, cu condiţia să fie prins în exploataţia respectivă. Nu este o piedică faptul că grădina este puţin mai mică de moment ce se angajează să scoată o anumită producţie. După trei ani, noi verificam dacă acest lucru s-a realizat ci nu primăria”, a mai declarat Petre Tomoiu.

PROIECTE

Nicolae Cămui poate solicita obţinerea fondurilor europene în sesiunea din luna octombrie. La nivelul judeţului Gorj au fost depuse 910 dosare pentru Măsura 141, care vizează sprijinirea fermelor de semisubzistenţă cu 1500 de euro pe an, pe o perioadă de 5 ani.          

Vizualizări: 272

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: