Uliţele din Bolboşi, reabilitate cu piatră de munte
Cetăţenii comunei Bolboși, care locuiesc pe ulițele încă neasfaltate, vor circula în condiții mai bune. Autoritățile vor în acest fel să pregătească ulițele pentru perioada rece astfel încât să poată fi practicabile atunci când plouă sau ninge. Investiția este realizată din fonduri de la bugetul local.
Sute de tone de piatră de munte concasată va fi împrăștiată pe ulițele din comuna Bolboși, de luna viitoare. Acțiunea va fi realizată de primărie cu utilajul din dotare și angajații proprii. "Avem prinse pietruiri pentru anul acesta. Ne-au mai rămas în jur de 800 de tone de piatră de adus în trimestrul IV. Piatra se va aplica pe toate drumurile unde este nevoie, așa am procedat și până acum. Nu s-a pietruit un anume sat sau uliță, fiindcă nevoie este peste tot. În general problemele mari sunt pe ulițele sătești situate pe dealuri: Bolboasa, Bălăcești, Ohaba. Pe ulițele din satele de vale nu prea sunt probleme majore pentru pietruire. Acțiunea o vom demara din luna octombrie", a declarat Gheorghe Bilea, primarul comunei Bolboși.
Peste 100.000 lei a alocat administrația locală din Bolboși în acest an pentru achiziția pietrei necesare în vederea aplicării pe ulițele din comună. De anul viitor autoritățile din Bolboși speră să obțină și fonduri de la stat pentru a moderniza drumurile din comună. "Proiecte o să facem pentru asfaltarea drumului din Bolboasa, Ohaba, Valea II și Bolboși. Vom încerca să obținem fonduri guvernamentale, pe fonduri europene este o problemă, nu ne încadrăm în punctajul necesar obținerii finanțării. Sper ca în acest an să finalizăm cu datoriile rămase și de la anul să nu mai avem niciun fel de datorie, să alocăm bani și din bugetul local pentru reabilitarea ulițelor", a mai spus primarul comunei Bolboși.