Ucişi pe trecerea de pietoni. Şoferul grăbit, în arest!

Doi gorjeni de 59 şi 60 de ani au murit vineri, în urma unui accident care a avut loc în Târgu Jiu, pe trecerea de pietoni din zona complexului comercial Păltiniş. Şoferul, Marius Mărgineanu, este din Rovinari şi a recunoscut că avea viteză. Bărbatul de 44 de ani s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă şi a primit 20 de zile de arest preventiv.

Marius Mărgineanu este şoferul unui autoturism BMW. Accidentul rutier a avut loc vineri dimineaţă într-o zonă intens circulată din municipiul Târgu Jiu. Două persoane au fost accidentate chiar pe trecerea de pietoni, în zona complexului Păltiniș. Este vorba de Maria Lăzăroiu, în vârstă de 59 de ani, și Ion Murgu, de 60 de ani, ambii din Târgu Jiu. Din păcate, ambii s-au stins la câteva ore după accident, pe patul de spital.

Şoferul autoturismului, un bărbat din Rovinari, a spus că nu i-a observat pe cei doi pietoni. Martorii spun că după impact mașina indica la bord o viteză de 120km/h. "Nu i-am observat. Am avut ceva viteză. Au fugit prin fața mașinii să treacă mai repede și nu am mai avut ce să le fac. Nu mi s-a întâmplat în viața mea așa ceva", a spus acesta. Duminică dimineaţa, şoferul a fost arestat preventiv pentru 20 de zile.

Cele două victime veniseră în zonă să facă unele cumpărături pentru un parastas. Când au vrut să treacă strada au fost acroșați din plin și aruncați la câțiva metri. Cele câteva candele cumpărate s-au împrăştiat pe asfalt.

Polițiștii gorjeni au confirmat faptul că victimele traversau pe zebră în momentul în care au fost lovite de mașină. Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă pe numele șoferului imprudent.

Galerie foto



Vizualizări: 2,248

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: