Turcia își schimbă numele la nivel internațional

La 100 de ani după ce a devenit o republică independentă, Turcia își revendică identitatea de drept pe scena globală. Țara cunoscută la nivel mondial cu numele său occidental Turkey nu mai vrea să fie numită așa, ci Türkiye.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat deja schimbarea, spunând că numele ales „reprezintă și exprimă cultura, civilizația și valorile națiunii în cel mai bun mod”.

Unele instituții de presă au raportat că schimbarea numelui, despre care Erdogan a spus că va fi folosit în toate comunicările formale și a fost adoptat pe site-urile guvernamentale, este făcută pur și simplu pentru a se distanța de pasărea ce este pusă pe masa americanilor, de Ziua Recunoștinței (curcanul), și de argourile „curcanului” ca „ceva care eșuează” sau „prost”.

Pe plan local, însă, se pare că turcilor nu le pasă. Oamenii și-au numit țara Türkiye (care se pronunță aproape la fel ca Turkey, dar cu un „e” moale la sfârșit) de când țara și-a declarat independența în 1923, după ce Imperiul Otoman a fost dezmembrat în urma înfrângerii sale în Primul Război Mondial.

Președintele Recep Tayyip Erdogan a transmis pe rețelele sociale că Turcia nu se va mai intitula „Turkey”, deoarece denumirea nu mai reprezintă cultura și valorile poporului, potrivit BBC. Astfel, numele țării în limba turcă „Türkiye”  va deveni internațional în următoarele săptămâni, când guvernul de la Ankara îl va anunța în cadrul ONU.   „Spuneţi Türkiye”, anunță o postare pe reţelele sociale, pentru a impune schimbarea numelui internaţional al Turciei. Până acum, în limba engleză era „Turkey”, ce face trimitere la curcan iar schimbarea este folosită cu acest scop de a evita confuzii enervante.

Deocamdată, noul nume „Türkiye” este folosit des doar de postul public de radio TRT în limba engleză şi de diferite servicii ale agenţiei de ştiri publice Anadolu, plus ambasadele şi organismele oficiale. Potrivit TRT, la o simplă căutare a cuvântului „turkey” pe Google apare un amestec confuz de imagini, articole şi definiţii care asociază Turcia cu tradiţionalul curcan servit de americani, de Ziua Recunoştinţei.

Vizualizări: 1,051

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: