Trufelea a pierdut sprijinul lui Iordache, dar l-a câștigat pe al lui Weber

Foto: Mihai Weber 

Liderul PSD Gorj, Mihai Weber, sprijină doi dintre membrii Directoratului CE Oltenia, pe Ion Bălășoiu și Cosmin Trufelea. 

Ultimul, Trufelea, a ajuns la CEO cu sprijinul PNL, dar surse spun că a rămas cu cel al PSD.


Totodată, Weber susține și procedura de selecție, deși este contestată de zeci de persoane. “Nu discut despre selecție. E o firmă care și-a făcut treaba sau nu și-a făcut-o. E un contract și trebuie să-l execute”, a spus Weber la emisiunea “Incomod 100%”. Totodată, Weber susține că partidul său, PSD, nu se implică în activitatea CE Oltenia, deși are membri în funcții de conducere. El a mai spus că cei doi, Bălășoiu și Trufelea, sunt oameni pregătiți în domeniul minier și energetic. “Domnul Trufelea sau domnul Bălășoiu vin din… ei cunosc activitatea. (…) Domnul Bălășoiu este un specialist, stăm spus că susține pe orice om care are o pregătire necesară. Acum depinde de fiecare, e un interviu. Domnul Bălășoiu, ca și domnul Trufelea, vin din această unitate, e normal să cunoască problemele mai bine. Am spus că susțin ca profesionist pe ordine, chiar dacă nu e membru de partid. Nu am vorbit niciodată cu dl Trufelea, o fi discutat cu cineva din partid. (…) Nu am avut nicio imixtiune, dacă e pregătit omul…”, a spus Mihai Weber.

Acum câteva luni, când președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, propusese pe Trufelea și Constantin Popescu pentru un post în Directorat, Weber spunea: “Aștept niște numiri ale unor oameni competenți, care cunosc fenomenul și nu a unor diletanți în ale producției de energie pe bază de cărbune”.

Vizualizări: 3,481

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: