Trei schimbări importante pe care le aduce legea pensiilor
Ioana Talău, director al Casei de Pensii Gorj, a vorbit despre schimbările pe care le aduce legea pensiilor. Cea mai importantă este aceea că de la 1 septembrie crește punctul de pensie de la 1.100 la 1.265 de lei.
O altă schimbare importantă este că deciziile de pensionare nu mai pot fi contestate decât la instanță. “Toate deciziile de pensionare emise după data de 12 iulie 2019, după această dată, nu inclusiv, nu se mai contestă la Casele Județene de Pensii, respectiv la Comisia centrală de contestații. Ele se vor îndrepta direct spre Tribunal, deoarece s-a constatat că activitatea era foarte îngreunată pe procedura prevăzută de legea 263”, a spus Talău.
Al treilea lucru care va intra în vigoare este cel referitor la recalcularea pensiilor de agricultori. “Conform legii 127/2019, va trebui ca în termen de șase luni guvernul să emită niște norme în baza cărora noi să procedăm la recalcularea pensiilor de agricultură. Avem 2.711 astfel de pensii în Gorj. Aceste pensii vor trebui să fie recalculate, adică transformate cumva într-un punctaj care să poată permite transformarea pensiilor de agricultură în pensii de stat, să zic, încât să le putem corela cu acea valoare a punctului de referință, despre care vom discuta la 1 septembrie 2021, deoarece începând cu 1 septembrie 2021 nu vom mai vorbi de valoarea punctului de pensie, vom discuta despre o valoare de referință a punctului de pensie care schimbă cu totul datele problemei. Nu vom mai discuta nici de un punctaj mediu, ci de un total punctaj realizat de persoana în cauză”, a explicat, la Gorj TV, directorul Casei de Pensii Gorj. (M.M.)