Trei sancțiuni aplicate la două restaurante și un magazin alimentar
În perioada 18-30 noiembrie 2024, inspectorii Direcției Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj au desfășurat controale în mai multe localități din județ.
În urma acestor verificări, două restaurante și un magazin alimentar au fost amendate cu un total de 30.000 de lei pentru diverse nereguli.
Un restaurant din Bumbești-Pițic a fost sancționat cu 10.000 de lei pentru condiții de igienă necorespunzătoare, cum ar fi paviment deteriorat, echipamente tehnologice murdare și lipsa dovadei dezinfectării veselei. De asemenea, personalul din bucătărie servea clienții, ceea ce prezenta un risc de contaminare.
Un alt restaurant din Rovinari a primit o amendă de 10.000 de lei pentru depozitarea incorectă a produselor alimentare, ouăle fiind ținute în aceeași cameră frigorifică cu mezeluri și carne de pasăre.
Un magazin alimentar din Târgu Jiu a fost amendat tot cu 10.000 de lei pentru etichetarea incompletă a unor produse, precum slănină boierească și telemea.
DSVSA Gorj continuă să monitorizeze respectarea normelor de igienă și siguranță alimentară.