Trei centre de sacrificare a mieilor
Doar trei centre pentru sacrificarea mieilor vor fi în acest an în Gorj, acestea fiind amenajate la Târgu Jiu, Novaci și Motru. Anul trecut a fost un astfel de centru și la Rovinari.
Începând de luni, ciobanii pot sacrifica primii miei în zona Litovoi din municipiul Târgu Jiu, centre de sacrificare urmând a fi deschise și în Novaci și Motru. Activitatea de sacrificare a animalelor va fi atent monitorizată de medicii veterinari, după cum a menționat Nicolae Călescu, directorul DSVSA Gorj.
Pentru că anul acesta Paștele va fi sărbătorit mai devreme, mieii vor fi destul de mici, mai ales că și iarna s-a lungit. De asemenea, este de așteptat ca mulți ciobani nici să nu scoată mieii la vânzare, pentru că nu ar lua mare lucru pe ei acum. (A.A.)