Trei bărbați violenți, scoși din casă cu poliția

Psihologii avertizează asupra creșterii numărului de cazuri de violență domestică pe fondul izolării familiilor la domiciliu. Trei bărbați din Gorj au fost scoși din casă cu poliția în ultimele zile, din cauza agresiunilor.

Un bărbat de 41 de ani din Târgu Jiu și-a bătut joi soția cu zece ani mai tânără, iar aceasta a sunat la 112. "Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că bărbatul, de 41 de ani, din municipiul Târgu Jiu, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale, aceasta  deplasându-se la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie", a transmis IPJ Gorj.

Polițiștii au întocmit formular de evaluare a riscului și a fost emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat.

Un alt caz a fost în comuna Schela, unde o tânără de 19 ani a anunțat faptul că tatăl său a făcut scandal în locuință. "Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat, de 51 de ani, din comuna Schela, pe fondul consumului de alcool, ar fi adus amenințări soției sale, de 49 de ani, precum și fiului și fiicei sale, de 21 și 19 ani, distrugând mai multe bunuri ale locuinței. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie. Totodată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile față de agresor, fiindu-i interzis să  se apropie la mai puțin de 50 de metri de persoanele vătămate și de locul de domiciliu al acestora", arată IPJ Gorj.

Și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizaţi prin apelul 112  de  către o tânără de 28 de ani, din orașul Rovinari, cu privire la faptul că în timp ce se afla la domiciliu a avut un conflict cu concubinul său. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat, de 45 de ani, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat amenințări și acte de violență asupra concubinei sale.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de violenţă în familie și amenințare. De asemenea, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioada de 5 zile, față de bărbat.

Vizualizări: 1,237

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: