Femeia care l-a înjunghiat a ieșit din pușcărie. “Mă tem pentru viața mea“
Un bărbat din comuna gorjeană Bâlteni susține că se teme pentru viața lui, după ce femeia care în vara anului trecut l-a înjunghiat cu un cuțit a fost plasată în arest la domiciliu. Ionuț Birchi Brănescu susține că în tot acest timp în care femeia a stat după gratii i s-au oferit diferite sume de bani să-și schimbe declarația și agresoarea să scapă basma curată. Cristina Burtea se afla de la 1 august 2019 în arest preventiv, pentru că și-a înjunghiat vecinul, dar zilele trecute a fost plasată în arest la domiciliu.
Ionuț Brănescu susține că povestea a început acum patru ani, când a avut o relație cu femeia, căreia i-a pus punct la începutul anului trecut. ”Vreau să vă spun că ea era amanta mea de patru ani. Era căsătorită și avea 2 copii. Când pleca soțul ei, culca copiii și mă suna să mă duc la ea pentru că stăm cam la un kilometru jumătate unul de celălalt. A declarat apoi c-am violat-o, dar ea era insista să ne vedem. Știa și o rudă a ei de relație. Ne-am despărțit în luna februarie 2019, atunci când ea mi-a cerut să fug în Italia cu ea ca să fim împreună și nu am acceptat. Ne-am despărțit atunci și a m-a amenințat că omoară. Ori cu ea, ori mort”, povestește Ionuț Birchi Brănescu. Femeia nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere.
Conflictul între victimă și familia agresoarei ar fi început o lună mai târziu, atunci când aceasta se pare că i-a povestit soțului totul, moment în care a început divergențele. ”Ea i-a povestit soțului de noi și de atunci a început să mă înjure, să îmi lovească mașina, existând și un dosar de distrugere, dar polițiștii au șters imaginile de pe camerele de supraveghere. În data de 31 iulie, am fost la un prieten să-l ajut să facă bolțari și atunci a venit soțul ei peste mine cu o bâtă și a început să mă lovească. M-am ferit că voia să îmi dea în cap. M-am luptat cu el, iar ea a venit pe la spate și mi-a înfipt cuțitul 7 centimetri în ficat. Am leșinat și am ajuns la spital cu hemoragie internă, mi-au tăiat din ficat. A fot deschis dosar pentru tentativă de omor. El a stat 24 de ore în arest, iar ea până ieri când au plasat-o în arest la domiciliu, dar a cerut doar control judiciar”, mai povestește victima.
Ionuț Birchi Brănescu susține că în tot acest timp i s-au oferit diferite sume de bani ca să schimbe declarația si să salveze femeia care l-a vrut mort. ”Eu mi-am menținut declarația, în schimb ei au tot schimbat la el. Am pus la dosar imagini și înregistrări telefonice. M-au căutat și mi-au zis că îmi dau 10.000 de euro, apoi 15.000 de euro și apoi un miliard ca să spun că de fapt eu m-am jucat cu ea și am căzut în lama de la cuțit. Am refuzat, pentru că nu este adevărat și am cerut și test la detectorul de minciuni. În plus i-au dat drumul fără să fie audiați toți martorii”, a explicat victima.
Gorjeanul în vârstă de 35 de ani stă acum cu frica în sân și se teme pentru viața lui. ”Eu nu am nicio siguranță că ea nu iasă din casă și nu intră peste mine să încerce din nou să mă omoare. Fratele ei și-a omorât mama și pe concubinul acesteia și a fost și el ucis în închisoare la Craiova, în timpul unei altercații cu alți deținuți. Soțul ei are mai multe dosare în lucru pentru distrugere, viol, tentativă de omor cu doi unguri, furt pentru care a fost și închis pe la Craiova, peste 100 de amenzi de circulație și pentru perturbarea liniștii și ordinii publice. Cum pot să stau eu acum liniștit? Poliția nu îmi oferă nici un fel de protecție. Vreau să știe o țară întreagă prin ce trec“, a spus bărbatul, care ne-a trimis mai multe înregistrări audio și video.
Cristina și Nicolae Burtea, cei doi soți din Peșteana-Jiu, își vor petrece sărbătorile de Paște împreună în familie, însă nu vor scăpa de procesul penal, care are termen în data de 7 mai.