Oile i-au avariat mașina. Cere bani de la cioban!

Un șofer din Caracal cere daune de 10 mii de lei de la un cioban din Gorj și de la patronul acestuia, după ce și-a avariat mașina din cauza animalelor lăsate pe șosea.

Evenimentul rutier a avut loc în urmă cu un an, pe raza localității Rovinari. Șoferul îl acuză pe cioban că nu a supravegheat turma de animale pe care o avea în pază, așa că a solicitat obligarea persoanei vinovate, dar și a proprietarului animalelor la plata întregului prejudiciu în sumă de 10.000 lei.

Procesul a fost înregistrat la Caracal. Ciobanul din Gorj a cerut respingerea cererii formulate de reclamant. Omul se consideră „victimă colaterală”, arătând că patronul său, proprietarul animalelor, nu i-a oferit altă oportunitate de a duce animalele la apă. În plus, șoferul circula cu viteză mare, spune ciobanul, fapt ce a dus la vătămarea animalelor.

Judecătoria Caracal și-a declinat competența, urmând ca procesul să se judece la Târgu Jiu. Procesul a fost înregistrat pe rolul instanței din Gorj abia luna trecută, nefiind stabilit până acum un termen de judecată.

Vizualizări: 4,375

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: