Transport ecologic la Rânca şi Novaci

Primăria Novaci a pregătit un proiect pentru modernizarea mijloacelor de transport în comun pe şapte trasee, inclusiv Rânca. Administraţia locală va încerca să obţină fonduri europene pentru a cumpăra autobuze electrice. Investiţia prevede şi modernizarea carosabilului pe traseele pe care acestea vor circula.

Proiectul va fi depus în perioada următoare în vederea obţinerii finanţării de la Ministerul Fondurilor Europene, prin Asociaţia de Dezvoltare Regională (ADR) Craiova. „Până în 20 mai, noi trebuie să depunem un proiect pe o Măsură 32, este vorba de transportul în comun. Noi suntem pregătiţi cu proiectul. Este o valoare de până la 5 milioane de euro. Se impune ca până la 40% din valoarea proiectului să fie infrastructură rutieră. În felul acesta, pe lângă achiziţiile de mijloace de transport în comun, care vor fi electrice, staţii de capăt, staţii intermediare, toate dotările, avem modernizarea a 12,4 kilometri de drum”, a declarat Dumitru Leuştean, primarul oraşului Novaci.

O parte din investiţiile în infrastructura rutieră se vor desfăşura pe traseele pe care vor circula mijloacele de transport în comun. Şapte trasee vor fi în total, inclusiv spre staţiunea Rânca. „A fost studiată foarte bine problema de mine împreună cu aparatul de specialitate, cu consilierii, cu care am purtat discuţii amănunţite, în sensul că la Rânca ştim cu toţii că, în special iarna, este o aglomeraţie permanentă, din cauza lipsei locurilor de parcare. Şi în felul acesta noi am stabilit staţie de capăt chiar la intrarea în staţiune. Şi, acolo, împreună cu obştea, care este proprietarul terenului, imediat în vecinătate cu noi, se va amenaja o parcare destul de mare şi în felul acesta cred că şi turiştii vor înţelege, majoritatea, să-şi lase autoturismele cu care se deplasează acolo şi de acolo să folosească mijloacele de transport în comun”, a precizat primarul din Novaci.

Mijloacele de transport vor rămâne şi în perioada sărbătorilor de iarnă, în weekend, cu o frecvenţă care va fi stabilită ulterior, astfel încât să funcţioneze două autovehicule de acest gen în staţiunea Rânca.      

Vizualizări: 1,076

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: