Traficul din Târgu-Jiu, dat peste cap de ninsoare

Traficul în Târgu Jiu s-a desfăşurat ieri în condiţii grele din cauza ninsorii. Maşinile de deszăpezire au fost scoase pentru a înlătura stratul de zăpadă depus, însă nu au reuşit să fluidizeze circulaţia rutieră. Cert este că municipalitatea nu ar mai suporta o altă ninsoare. Potrivit directorul Alexandru Zaharia mai este disponibilă suma de un miliard.

“Am scos cinci utilaje prevăzute cu lame şi încă două care împrăştie material antiderapant.  Am reuşit să cuprindem cam tot oraşul. Avem cuprinse şi cartiere componente, Polata, Preajba, cât şi celelalte cariere adiacente”, a precizat Alexandru Zaharia, director S.C. Edilitara Public S.A. 

Cei care au avut de furcă în trafic au fost şoferii. Unii dintre ei sunt de părere că municipalitatea ar trebui să folosească mai multe utilaje de deszăpezire în astfel de situaţii. “Nu au curăţat deloc, se circulă foarte greu. Să scoată toate utilajele care le au, pentru a curăţa repede şi bine”, a spus un şofer enervat de felul în care se circula pe străzile din municipiu.

Cert este ca dacă va continua să ningă, municipalitatea ar putea avea probleme pentru că fondurile pentru deszăpeziri sunt aproape epuizate. “S-a consumat mai mult pe luna decembrie, ianuarie a fost o lună mai blândă. Ne-a rămas în jur de un miliard pentru luna februarie. Sperăm să ne încadrăm în această sumă”, a mai spus Alexandru Zaharia.    

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: