Confecţionează mărţişoare ca în vremurile de demult. Este vorba despre fetele din Ansamblul „Tisa” din Tismana al Şcolii Populare e Artă, condus de Maria Corlan Mischie. Toate sunt încărcate de simboluri şi nu sunt destinate numai femeilor, ci şi bărbaţilor.

Tradiţia de la munte spune prin legile sale nescrise că atunci când confecţionau mărţişoare, femeile foloseau ce găseau în gospodărie, de la lână la boabe de fasole, de porumb sau seminţe. Mărţişoarele erau purtate în luna martie nu numai de femei, ci şi de bărbaţi şi de bunici.

Maria Corlan Mischie spune că a descoperit aceste lucruri în urma unei munci de cercetare. „Folosim nu numai roşu la şnururi, ci şi albastru şi negru. Fiecare culoare are semnificaţia sa. Şnururile cu alb şi roşu se înmânează domnişoarelor şi tinerelor doamne pentru că în cazul de faţă roşul simbolizează dragostea, căldura sufletească. Albastrul simbolizează iubirea sinceră. Cine poate să ofere mai multă iubirea decât o bunicuţă? Dragostea bunicilor e alta decât a părinţilor. Ei se manifestă într-un fel aparte. Pentru ei orice greşeală nu e greşeală, orice facem noi cei mici e bine făcut şi nu ne dojenesc, ştiu să se facă ascultaţi de cei tineri. Şnururile cu negru şi alb în cazul mărţişoarelor au o conotaţie aparte. Aceste mărţişoare se oferă bărbaţilor de toate vârstele pentru că bărbaţii prestează cele mai grele munci de pe lângă gospodărie sau din gospodărie. Ei ţin la coarnele plugului, merg la tăiat de lemne în pădure. Negrul simbolizează rodul pământului”, explică Maria Corlan Mischie.

Boabele din mărţişoare, replantate

Pentru şnururi este folosită lâna, care este vopsită în diferite culori, roşu, negru şi albastru. „Pentru acest lucru femeile de la sat folosesc doar culori naturale obţinute din rădăcina diferitelor plante. Roşul se obţine din rădăcină de roibă, negrul din calaican şi coajă de anin. Roşul mai simbolizează şi starea de spirit a ţărăncilor noastre pentru că sunt într-o continuă mişcare, nu ar sta locului o clipă pentru că nu le ajunge timpul să prididească trebuirile din gospodărie”, mai spune Maria Corlan Mischie. În satele de munte aferente oraşului Tismana aceste mărţişoare se purtau toată luna martie şi până venea vremea plantării se puneau la icoane. „Folosim diferite bobiţe din gospodărie, fasole de diferite culori, boabe de grâu, de porumb, seminţe de dovleac. Aici culorile nu mai au o anumită semnificaţie. Se folosesc diferite boabe pentru că aceste mărţişoare, după ce se confecţionau erau sfinţite de preotul satului pentru că odată ce trece luna martie încep muncile de primăvară, arăturile şi acestea se pun în mijlocul parcelei de fasole, de dovleac sau porumb ca să aibă spor şi să rodească, să fie ferit de calamităţi. Totul ţine de credinţa omului de la sat”, mai povesteşte Maria Corlan Mischie. Tot timpul bobiţele înşirate trebuie să fie număr impar, nu par pentru că în tradiţia populară numărul par are o altă semnificaţie, lumea celor de dincolo.