Toader Pasti: Pierderi de până la 80% la Aparegio
Aparegio Gorj SA a înregistrat pierderi catastrofale, de până la 80%! Declarația a fost făcută de directorul ADIA, Cristian Toader Pasti. Informația a fost dezvăluită în cadrul dezbaterii publice care a fost organizată de municipalitate cu târgujienii revoltați că rămân des fără apă la robinete și care amenință că vor protesta la poarta operatorului de apă.
Primarul Marcel Romanescu le-a transmis celor de la Aparegio că își dorește să se explice toate majorările la tarifele de apă și canalizare în condițiile în care serviciile lasă mult de dorit.
În plus, atrage atenția edilul, societatea ar putea fi pusă în situația de a restitui bani europeni: „Ar fi necesar un răspuns legat de modul în care, din 2007 până în 2012, au crescut de șase ori tarifele la apă și de zece ori tarifele la canal pe un proiect cu finanțare europeană care nu este finalizat. Ne-a fost depus un document de către domnul Banța că există riscul major ca lucrările din contracte să nu poată fi executate până la 31.12.2019, fapt ce va determina returnarea banilor europeni și, implicit, prejudicierea bugetelor locale. Am vrea să știm în ce fază sunt aceste lucrări și ce se face în cadrul Aparegio pentru deblocarea situației”.
De partea cealaltă, Cristian Toader Pasti, directorul ADIA Gorj, a tras un semnal de alarmă: Aparegio a înregistrat pierderi uriașe. „Mi-am dat seama că situația economică la Aparegio este catastrofală. Din datele pe care le-am cerut de acolo. Am informat conducerea ADIA, pe domnul președinte, și am cerut să se ia măsurile necesare pentru că pierderile ajunseseră undeva la 80%. Undeva la 63% este o pierdere acceptată de Comisia Europeană și prin banii aceștia, pompați în România, se urmărește ca în 2023 să fie redusă la 33%”, a spus Toader Pasti.
Pasti a încercat să explice și presiunea extrem de scăzută a apei în această perioadă: „Perioada prelungită de secetă a făcut ca sursele de apă să nu fie suficiente pentru că Șușița a scăzut cu 40%, Runcu, cu 20%, atunci au început să bage puțurile astea de adâncime în funcțiune, dar nici astea se pare că nu fac față peste tot. Eu nu sunt avocatul Aparegio. Sunt reprezentantul UAT-urilor, dar cunosc situația foarte bine. Nu s-a încheiat prima etapă a programului operațional la Târgu Jiu și suntem într-un mare pericol să restituim banii. Am avut întâlniri la Ministerul Fondurilor Europene, se acceptă să închirieze utilaje și să facă ei cu oamenii lor să încheie programul, pentru că nu vom putea semna cei 230 de milioane de euro, și Târgu Jiu beneficiază de 50 de milioane de euro, de asemenea Motru, Târgu-Cărbunești beneficiază de sume importante. Sunt nouă localități care beneficiază de aceste 230 de milioane de euro”.