CE Oltenia închiriază utilaje. Contract de un milion de lei
Complexul Energetic Oltenia pune la bătaie circa un milion de lei pentru „închirierea de utilaje și echipament de construcții și de lucrări publice cu operator”. Mai precis, compania are nevoie de utilaje pentru amenajarea drumurilor de acces și a terasamentelor de benzi transportoare în cadrul carierelor Roșia, Pinoasa și Roşiuţa, dar și pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță.
„Lucrările cu utilaje și echipament de construcții și de lucrări publice cu operator presupun lucrări de execuția și întreținerea de drumuri, lucrări tehnologice de ripare, scurtare, prelungire a benzilor transportoare de mare capacitate, lucrări de întreținere și decolmatare a canalelor de scurgere a apelor și a canalelor de gardă”, se arată în caietul de sarcini.
Compania are nevoie în special de cinci dumpere articulate, pentru transportul de piatră spartă și balast. Contractul de închiriere va fi semnat pe un an.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 10 octombrie, ora 15.00.