Tinerii care au incendiat chioșcurile cu flori din Târgu Jiu au fost arestați

Tinerii reținuți pentru distrugere prin incendiere au primit măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

La data de 18 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un tânăr de 19 ani, din municipiul Târgu Jiu și un altul de 29 de ani, din comuna Arcani, bănuiți de săvârșirea infracțiinii de distrugere prin incendiere.


Cei în cauză, la data de 28 februarie a.c., ar fi provocat un incendiu care s-a manifestat la un autoturism aflat în parcarea aferentă unui bloc de pe strada Unirii din municipiul Târgu Jiu, căruia i-au fost distruse, prin ardere, mai multe elemente de caroserie din partea din spate, totodată, fiind afectată și tencuiala Oficiului Poștal Nr. 6 de pe strada Unirii și izolația termică de la terasa unui apartament.


De asemenea, cei doi sunt bănuiți că, la data de 26 martie a.c., ar fi incendiat mai multe chioșcuri confecționate din pvc, de pe strada Unirii, unde erau depozitate florile mai multor societăți comerciale.


Din cercetări a reieșit faptul că aceștia ar mai fi dat foc unui cărucior pentru copii, depozitat în scara unui bloc, situat pe strada Unirii din municipiul Târgu Jiu, în urma incendiului fiind distrusă ușa de acces în scară, confecționată din termopan, fiind afectați și pereții de pe casa scării.

Vizualizări: 1,444

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: