Tincuța mai face un copil și scapă iar de închisoare. Al șaptelea!

Femeia din Rovinari condamnată în 2009 la zece ani de închisoare pentru proxenetism și-a amânat din nou executarea pedepsei rămânând gravidă. Țincuța Ion, fostă Roman, reușește asta de zece ani, făcând câte un copil la fiecare doi ani. Potrivit legii, este lăsată în libertate pe perioada sarcinii, dar și până când copilul împlinește un an. În tot acest timp, soțul ei condamnat tot pentru proxenetism și-a ispășit pedeapsa.

A făcut șase copii pentru a scăpa de pușcărie și urmează al șaptelea. Anul trecut, Tribunalul Gorj îi întrerupea pedeapsa până pe 24 august anul acesta, când al șaselea copil născut din 2011 încoace împlinește un an. “Admite cererea de întreruperea executării pedepsei formulată de petenta condamnată Ion Tincuţa. Dispune întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată petentei condamnate prin sentinţa penală nr. 275 din 29.10.2009 a Tribunalului Gorj până când minorul ...va împlini vârsta de 1 an, respectiv până la data de 24.08.2019”, era decizia Tribunalului Gorj din septembrie anul trecut.

Tincuța Ion nu va ajunge la închisoare pe 24 august 2019, pentru că între timp a rămas din nou gravidă. Pe 1 august 2019, Tribunalul Gorj a luat act de faptul că femeia este din nou gravidă. “Dispune întreruperea executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată petentei condamnate prin sentința penală nr. 275 din 29.10.2009 a Tribunalului Gorj până la încetarea stării de graviditate”, a dispus intanța, gorjeană.

Ion Tincuța, din Rovinari, a fost condamnată, în toamna anului 2009, la o pedeapsă de zece ani de închisoare, pentru trafic de minori, prostituție și proxenetism, însă a reușit să scape de executarea pedepsei pentru că rămâne mereu gravidă.

Mandatul de arestare a fost pus în executare în mai 2011, după ce sentința a rămas definitivă la Înalta Curte. Imediat instanța a dispus întreruperea executării pedepsei până la naștere, rovinăreanca depunând acte că este gravidă. Tincuța Ion a născut o fetiță, astfel că a avut dreptul să stea acasă până când micuța a împlinit un an, adică până pe 3 septembrie 2012. Cu câteva zile înainte de acest termen, femeia a depus acte că este din nou gravidă și a rămas acasă, născând o altă fetiță care împlinea anul pe 11 mai 2014.

Cu doar câteva zile înainte, pe 30 aprilie 2014, Tincuța Ion a depus acte la dosar că este din nou gravidă și a născut un băiețel care a împlinit un an pe 22 noiembrie 2015.

Deloc surprinzător, pe 3 noiembrie 2015 femeia a depus acte la dosar că este gravidă și a născut o fetiță în august 2016, iar în 22 iulie 2017 năștea un băiețel.

Bineînțeles, cu câteva zile înainte ca ultimul băiat să facă un an, Tincuța Ion a depus din nou acte că este gravidă, mai exact în iulie 2018. A născut un băiețel care va împlini un an pe 24.08.2019, dar femeia nu va merge la închisoare, pentru că este din nou gravidă.

Țincuța Ion speră să scape de pedeapsa de zece ani pentru proxenetism, trafic de minori și aderare la grup infracțional organizat. Ea a făcut doar zece luni de arest preventiv din decembrie 2007 până în octombrie 2008, iar după condamnare a mai făcut doar câteva zile în perioada 17-20 mai 2011.

Bărbatul cu care femeia s-a căsătorit și cu care a făcut toți acești copii, Cătălin Daniel Ion, era considerat capul rețelei din care mai făceau parte încă patru femei. Acesta și-a ispășit pedeapsa. Tincuța Ion avea înainte de condamnare o fiică.

Vizualizări: 5,245

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: