Și-a dat fiul pe mâna poliției
Un bărbat de 55 de ani din Crasna a apelat duminică din nou la sprijinul poliției după ce fiul său de 30 de ani a venit acasă pus pe scandal, deși era sub incidența unui ordin de protecție care îi interzicea acest lucru. Acesta avea inderdicție timp de cinci zile, începând cu 16 august, să se apropie la mai puțin de 200 de metri de locuința tatălui.
"În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență domestică. La acea dată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, agresorului fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 200 metri de persoana vătămată sau locuința acesteia. Ulterior, la data de 18 august a.c., tânărul s-a reîntors la domiciliu și a făcut scandal, încălcând astfel prevederile ordinul provizoriu de protecție emis de poliţişti", arată IPJ Gorj.