Tichete de la Crucea Roşie pentru sute de familii din Rovinari şi Motru
Crucea Roşie Gorj vine în sprijinul câtorva sute de familii nevoiaşe din Gorj, acum în preajma sărbătorilor de iarnă. 100 de familii din Rovinari şi alte 170 din Motru vor beneficia de tichete sociale în cuantum de 50 de lei pentru a procura cele necesare pentru masa de Crăciun.
Filiala Gorj a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România a avut ieri două acţiuni de solidaritate faţă de copiii şi familiile vulnerabile. Prima acţiune a constat în donarea a 7 cutii a câte 8 kg de dulciuri şi 500 de bucăţi de produse pentru igiena personală, precum pastă de dinţi, hârtie igienică, săpun, care au ajuns la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. Cea de-a doua acţiune a constat în ajutorarea familiilor cu dificultăţi financiare din Motru şi Rovinari. „Vom merge în teritoriu şi vom distribui 270 de tichete sociale. Un tichet social având valoarea de 10 lei, iar într-un cupon fiind 5 tichete sociale. Acestea vor merge în baza anchetelor sociale făcute de primării din Rovinari şi Motru, la familiile vulnerabile, cu mulţi copii, la persoanele cu handicap. Este un gest de solidaritate, de umanitate, al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România către aceste persoane”, a declarat Marius Vlaicu, preşedintele Filialei Gorj a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.
Filiala locală desfăşoară şi programul „banca de alimente” în parteneriat cu Fundaţia şi magazinele Carrefour prin care se face colectă de produse de la cetăţeni şi clienţii magazinelor. După casele de marcat se află un container unde cei care doresc pot dona produse de băcănie.