Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

Terenuri pentru investiții publice, primite gratuit de la cetățeni

Un primar din județul Gorj a reușit să obțină terenuri cu titlu gratuit pentru multe investiții realizate în comună. Edilul din Roșia de Amaradia s-a bucurat de înțelegerea cetățenilor care au pus terenurile la dispoziția primăriei pentru nevoile întregii comunități.

"Am reușit să obțin de la cetățeni terenuri pe care s-au făcut investiții importante pentru întreaga comunitate. Nu am făcut nimic în mod special, decât le-am explicat oamenilor că este nevoie de terenuri pentru investiții. Vreau să vă spun că primăria nu a plăti niciun leu pentru aceste terenuri pe care am făcut bazinele de apă, stația de epurare, stația de filtrare, forajele.  Un localnic ne-a dat un teren de 4.700 de mp pentru amplasarea unui parc de panouri fotovoltaice care le aduc independență energetică", a spus primarul comunei, Liviu Cotojman.

Cetățenii care au renunțat la terenuri beneficiază de facilități din partea administrației locale. "Am dat hotărâre de consiliu local ca acei oameni care au dat terenuri primăriei să beneficieze lunar de 8 mc de apă. E vorba de o reducere de 16 lei lunar. Am zis să îi recompensăm în vreun fel că au sprijinit investițiile din comună", a mai spus Liviu Cotojman.

Vizualizări: 1,059

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: