Terapie împotriva îmbătrânirii descoperită în Israel
O echipă de cercetători din Israel susţine că a descoperit secretul tinereții. Elementul care ne ține în viață este și cel capabil să oprească îmbătrânirea este oxigenul.
Terapia pe bază de oxigen hiperbaric, spun savanții israelieni, reface structura celulară, inclusiv la nivel cerebral. Studiul a inclus voluntari cu vârsta peste 65 de ani, fără niciun fel de probleme de sănătate. Li s-a administrat tratamentul 90 de minute pe zi, cinci zile pe săptămână timp de trei luni. La final, voluntarii erau, cel puțin la nivelul celular, cu 25 de ani mai tineri. „Folosind protocolul regenerativ al terapiei cu oxigen hiperbaric, am reușit să demonstrăm stimularea angiogenezei la nivel cerebral, cu alte cuvinte intervin celulele stem și apar noi vase de sânge în țesutul disfuncțional. Țesutul disfuncțional se regenerează, am văzut cum se reactivează. Și, surpriză, funcțiile cognitive stimulate de țesutul respectiv se îmbunătățesc. În ziua de azi se vorbește foarte mult despre coronavirus, dar principala amenințare pentru societatea occidentală, amenințarea care sporește de la un an la altul, e îmbrătrânirea populației”, a declarat Shai Efrati, cercetător israelian care a participat la acest nou studiu.
Fiecărui participant i-au fost prelevate mostre de sânge înainte de începerea tratamentului, pe parcursul acestuia şi la o perioadă de timp după încheierea sesiunilor. Cercetătorii au analizat apoi diferitele celule imunitare din sânge şi au comparat rezultatele. Astfel, au concluzionat faptul că procesul de îmbătrânire poate fi inversat prin alungirea telomerilor de la capetele cromozomilor. Aceștia au crescut cu 20-38% , în loc să se scurteze.