Nu au făcut deloc lecții online. Ce soluție au găsit profesorii!
Școala online le dă bătăi de cap atât profesorilor, cât și elevilor, mai ales în mediul rural. La țară, sunt zone unde elevii nu au participat nici măcar un minut la lecțiile ținute pe internet. Și nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că nu au nicio posibilitate să facă asta. Pentru ei, dascălii dedicați au găsit soluția. Le duc ei acasă temele printate sau le trimit, în plic, cu poștașul, la familiile care nu au internet ori telefoane inteligente.
O astfel de situație este în comuna gorjeană Văgiulești. Sunt multe zone unde nu există semnal la internet. Copiii din aceste sate nu s-ar putea conecta la orele online nici dacă ar avea un dispozitiv inteligent.
Ca să nu rămână în urmă, sunt învățători care le duc acestor copii lecțiile printate. „La noi, vine doamna aproape în fiecare zi. Ne aduce lecțiile pe hârtie. Copiii le citesc, fac teme. Aici, în sat, nu avem internet ca să ne putem conecta. Avem noi telefoane, dar nu internet. Am doi copii. Până acum, nu știu dacă au reușit să facă vreo oră cap coadă pentru că nu se conectează, nu se vede bine imaginea, nu aud și nu înțeleg nimic. Ne bucurăm că măcar există această posibilitate și doamna mai vine acasă și ni le lasă la poartă. Ne mai implicăm și noi. Nu avem ce face până când se vor redeschide școlile”, ne-a spus Ileana, mama a doi copii din Văgiulești.
La alții, în zone mai greu accesibile, poștașul este cel care le duce copiilor temele. „La noi, vine poștașul. E și drumul mai greu. E mereu nămol, stăm pe un deal. Ne aduce domnul poștaș temele. Le ia de la doamna și ni le aduce dumnealui acasă că are drum prin zonă să aducă facturi, pensii și ne lasă și nouă lecțiile. Ni le aduce în plic și face asta voluntar din câte știm noi, ne ajută foarte mult”, a spus o altă localnică.
Inspectoratul Școlar Județean Gorj le-a transmis profesorilor să caute soluții astfel încât să poată ajuta toți copiii să fie la zi cu lecțiile, chiar dacă nu au acces la școala online. În continuare, în Gorj, sunt în jur de patru mii de elevi care nu au un telefon ori o tabletă și nici semnal la internet.