Primii fermieri care primesc purcei gratis
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat, marţi, în satul Nou, comuna sibiană Roşia, la prima livrare de purcei de la un furnizor către un crescător în cadrul programului guvernamental de susţinere a creşterii raselor autohtone Mangaliţa şi Bazna, el arătând că sunt depuse solicitări de la peste 5.000 de crescători, iar programul va fi continuat timp de opt ani.
„Evident că acest program va continua an de an, timp de opt ani (...) Îl vom continua şi îl vom realiza în aşa fel încât să satisfacem şi pe crescătorii de material biologic, dar într-un final şi pe consumatorul care aşteaptă să mănânce un porc bun”, a afirmat ministrul Agriculturii, care şi-a exprimat speranţa că pe rafturile magazinelor vor fi disponibile cât mai curând produse realizate din carena porcilor din aceste rase.
El a subliniat că s-au înscris până în prezent peste 5.000 de crescători care doresc să primească purcei din cele două rase, iar necesarul pentru satisfacerea acestei cereri ar fi de cel puţin 50.000 de purcei, însă acest număr va fi asigurat în timp, pentru că în prezent mai sunt în România numai 188 de fermieri care mai deţin material biologic din cele două rase. (A.A.)