Telescaunul de la Rânca, pentru a doua oară la licitaţie
Telescaunul de la Rânca va fi scos din nou la licitaţie, după ce prima procedură de acest gen a eşuat. Investiţia a fost realizată pe fonduri externe prin programul european PHARE 2006 şi deserveşte trei pârtii cu grad de dificultate mediu-avansat. Telescaunul a fost inaugurat în urmă cu trei ani şi face parte dintr-un proiect a cărui valoare este de circa zece milioane de euro şi are trei componente: canalizarea, staţia de epurare şi telescaunul. Nici unul dintre cele trei obiective nu şi-a dovedit utilitatea.
Consiliul Judeţean Gorj organizează o nouă licitaţie pentru delegarea serviciului de transport public pe cablu - instalaţie telescaun - în data de 27 octombrie.
Prima licitaţie a avut loc pe data de 15 septembrie, însă s-a dispus reluarea procedurii întrucât nu a fost depusă decât o singură ofertă, iar potrivit caietului de sarcini trebuiau să participe cel puţin două societăţi. „Telescaunul o să funcţioneze. Momentan s-a realizat procedura de licitaţie pentru delegarea de gestiune. A fost amânată, iar cine va câştiga va administra şi telescaunul”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.
Firma care va concesiona telescaunul va trebui să plătească anual o redevenţă de minimum 5.000 de euro. Autorităţile se mulţumesc şi cu o redevenţă mică întrucât telescaunul nu este amplasat într-o zonă propice turismului montan. Pârtia este amenajată pe partea cu soare, astfel că zăpada a lipsit de multe ori, iar în zonă nu este sursă de apă, pentru a permite folosirea unor tunuri de zăpadă. Mai mult, vântul este destul de puternic, astfel că de foarte multe ori telescaunul este oprit, pentru a nu pune viaţa turiştilor în pericol. Potrivit studiului de oportunitate, firma care va câştiga licitaţia organizată în vederea concesionării telescaunului va trebui să efectueze lucrări de infrastructură, pentru care autorităţile nu dispun de fonduri suficiente. Este vorba despre: consolidarea terenurilor aferente pârtiei şi zona de acces; amenajarea parcărilor şi consolidarea în mod special a acestora împotriva factorilor de eroziune prin acţiunea apelor pluviale; precum şi creşterea randamentului de exploatare prin atragerea de alte surse de finanţare, prin construirea şi prelungirea instalaţiei existente cu un încă un tronson care să permită accesul în zona imediată a Vârfului Păpuşa şi amenajarea de noi pârtii pe versanţii nordici ai masivului.