Telefon furat la un restaurant din Motru
O femeie de 33 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a anunțat polițiștii că, în timp ce se afla în incinta unui restaurant din Motru, persoane necunoscute i-au sustras un telefon mobil, fiindu-i cauzat un prejudiciu în valoare de 3.500 lei.
În urma investigațiilor efectuate de polițiști, a fost identificată o femeie de 42 de ani, din comuna Floreşti, județul Mehedinţi, care a fost condusă la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor. Telefonul a fost recuperat şi restituit parţii vătămate, anunță IPJ Gorj.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. (A.A.)