Tăriceanu, dezamăgit de activitatea lui Sorin Boza
Călin Popescu Tăriceanu s-a declarat nemulţumit de activitatea lui Sorin Boza, în fruntea Complexului Energetic Oltenia. Prezent la Târgu Jiu, preşedintele Senatului şi totodată lider al ALDE, Tăriceanu a spus că trebuie căutate soluţii pentru ca producătorul de energie să revină pe profit şi salariaţii să primească lefuri decente, pe măsura muncii pe care o depun.
Preşedintele ALDE, partid care, de altfel, deţine funcţia de ministru al Energiei, a transmis că societatea energetică de la Târgu Jiu nu merge pe drumul corect, iar de vină pentru această direcţie ar fi chiar managerul Sorin Boza. „Sunt nemulţumit de conducerea Complexului Energetic Oltenia pentru modul în care gestionează activitatea acestei societăţi. În loc să fie o societate profitabilă, care să poată să-şi permită să dea salarii bune celor care lucrează în cadrul ei, de-abia, cu chiu, cu vai, reuşeşte să supravieţuiască, ceea ce trebuie să ne pună pe gânduri şi aştept de la colegul meu, ministrul Energiei, să ne propună o serie de măsuri care să vizeze aducerea pe profit a societăţii, în aşa fel încât cei care lucrează să aibă şi satisfacţia muncii, nu numai să simtă responsabilitatea pe care, ca angajaţi, o au”, a fost mesajul lui Tăriceanu.
Complexul Energetic Oltenia a ajuns să plătească sute de milioane de euro anual pentru certificatele de carbon, ceea ce i-a adus pierderi uriașe pe anul trecut. (A.A.)