Horoscop
Berbec
Este o perioadă în care este de aşteptat să nu fiţi tot timpul pe aceeaşi lungime de undă cu rudele apropiate, în special cu copiii, ceea ce vă va îngrijora profund. Nu este nevoie să faceţi eforturi disperate pentru a îmbunătăţi situaţia, ci lăsaţi ca lucrurile să se aşeze singure. Influenţele astrale din această săptămână vă fac să vedeţi viaţa în roz şi veţi trece uşor peste orice necaz aparent sau gânduri nefolositoare, cât şi peste unele angoase ocazionale.
Taur
Îngrijorările care apar acum, dar şi tensiunile generate de activităţi lipsite de o coordonare proactivă vor ajunge să vă provoace tot felul de perturbări ale ritmului zilnic, dar şi mici probleme de sănătate: dureri de cap, riscuri de ameţeli, pusee febrile şi nevralgii ale dinţilor şi feţei.
Gemeni
Mediul familial nu va fi lipsit de farmec în această săptămână. Aveţi nevoie de activitate fizică intensă, ca şi de îndepărtarea gândurilor care fac din dumneavoastră o persoană ursuză. Puţine lucruri vă vor lumina gândirea, dacă nu veţi lupta. Totuşi, sunt veşti bune pe partea profesională. Însă, puteţi să dați cu piciorul la tot dacă vă veţi asuma riscuri prea mari.
Rac
Încercaţi să fiţi ceva mai deschis – climatul astral vă ajută în această perioadă – dar şi mai direct, atunci când abordaţi oamenii sau lucrurile care vă interesează. Trebuie să admiteţi că nu întotdeauna vă descurcaţi cu dumneavoastră înşivă. Fiţi mereu pregătit şi nu mai dați atâta importanţă reclamelor care vă promit lucruri miraculoase.
Leu
Încercaţi să fiţi realist, altfel vă veţi petrece restul vieţii încercând să realizaţi imposibilul şi nu vă veţi putea bucura de adevăratele momente minunate pe care vi le oferă viaţa. Toate cărţile câştigătoare vor fi de partea dumneavoastră. Prietenia celor care vă apreciază la adevărata valoare vă va ajuta să puneţi în practică un proiect la care visaţi de ceva vreme.
Fecioară
O anumită doză de toleranţă şi nepăsare în viaţă este indispensabilă pentru a fi fericit. Dacă vă doriţi cu adevărat o nouă poveste de dragoste, daţi dovadă de mai multă răbdare. Dragostea la prima vedere nu mai este de actualitate. Pe plan financiar, nu vă asumaţi nici un fel de riscuri, în special nu împrumutați prietenii cu sume importante de bani.
Balanţă
Sunt şanse foarte mari de a vă stabiliza viaţa sentimentală. Cu toate acestea, nu vă bucurați prea curând de perspectivele materiale şi financiare pe care vi le-ar putea oferi o eventuală căsătorie. Dacă vreţi să aveţi succes şi să reuşiţi în toate proiectele dumneavoastră, trebuie ca întotdeauna să aveţi curajul de a trata problemele la modul direct, acţionând în consecinţă.
Scorpion
Un glas interior vă va spune că e timpul să luptaţi împotriva îmbătrânirii. Gândiţi-vă, atunci, să folosiţi produse care conţin vitamina E. Această vitamină joacă rolul unui antioxidant, putând fi găsită în cantităţi mari în germeni de grâu, salată verde, varză, spanac şi uleiuri vegetale crude.
Săgetător
În condiţiile economice dificile de astăzi trebuie să daţi dovadă de vigilenţă maximă, astfel veţi reuşi să vă apăraţi de diverse capcane întinse de unele persoane răuvoitoare. Gândurile dumneavoastră legate de viaţă, moarte, singurătate, boală vă vor deranja puţin, dar în scurt timp vă veţi da seama că nu sunteţi persoana potrivită pentru a purta această povară.
Capricorn
Configuraţia astrală din această săptămână vă promite că astrele vă vor susţine şi ajuta în tot ceea ce vă veţi propune să realizaţi. Cu toate acestea, trebuie să fiţi precaut, în aşa fel încât să nu vă puneţi în pericol relaţiile printr-un exces de simţ critic. Amânaţi cu două zile toate acţiunile care implică ocuparea unui loc de muncă sau obţinerea unui sprijin financiar.
Vărsător
Dacă vă veţi descoperi o nouă pasiune, entuziasmul dumneavoastră va fi imens şi veţi reuşi să acumulaţi noi cunoştinţe foarte uşor. În acest climat astral va fi nevoie să faceţi unele revizuiri asupra unor lucruri care până în acest moment vi se păreau foarte solide. În viaţa profesională nu veţi fi imun la dificultăţi.
Peşti
Nimic nu pare a sta în calea dumneavoastră şi veţi fi foarte motivat să vă atingeţi obiectivele profesionale. Veţi fi mai înflăcărat ca oricând, iar dacă vă veţi lăsa condus de impuls riscaţi să comiteţi unele erori grave, atât în viaţa sentimentală, cât şi în cea amoroasă.