Tăriceanu, aşteptat la Târgu Jiu
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, este aşteptat luni la Târgu Jiu. Programul vizitei sale nu este încă bătut în cuie, însă Târiceanu ar urma să aibă o întâlnire cu liderii sindicali din minerit şi energie. „Domnul Călin Popescu Tăriceanu va ajunge în Gorj luni, la ora 11.00. Nu am stabilit încă programul, dar s-ar putea să avem o întâlnire cu toate sindicatele din minerit şi energie pe problemele Complexului Energetic Oltenia. Pe vremea sa complexele funcţionau la capacitate maximă şi nu-şi dă seama cum de au ajuns la stadiul actual. Voi invita la discuţii liderii de sindicat pentru că ştiu că-i interesează soluţiile pentru rezolvarea problemelor, mai ales că Tăriceanu a ajutat complexul pentru a trece legile energiei, fără el nu se puteau pune pe ordinea de zi, nu se puteau vota”, a declarat Dian Popescu, copreşedintele ALDE Gorj.
Vizita lui Călin Popescu Tăriceanu se va încheia la Rovinari. „Vom merge prin judeţ, vom începe de la intrarea în judeţ, de la Polovragi, vom merge şi la Peştişani, domnul Tăriceanu va vizita casa lui Brâncuşi, şi vom încheia vizita cu o întâlnire cu susţinătorii ALDE la Rovinari”, a mai precizat Dian Popescu.