Târgu Jiu: Stadionul finalizat mai înghite cinci milioane de euro

Proiectul de hotărâre de guvern prin care vor fi alocate fonduri în vederea finalizării stadionului din Târgu Jiu este în dezbatere publică. Suma necesară pentru lucrările care mai sunt de făcut este de 5 milioane de euro. Asta deşi Ministerul Dezvoltării scrie în Nota de fundamentare că stadionul este finalizat 100%. O serie de lucrări făcute trebuie refăcute, altele sunt necesare pentru ca stadionul să poată fi omologat. Va fi refăcută şi pista de atletism, deşi aceasta a fost făcută cu bani grei în 2012 şi nu a fost folosită decât foarte puţin timp, pentru că stadionul a intrat în modernizare. Costul final al stadionului va fi de 25,45 milioane de euro.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice susţine în nota de fundamentare prin care mai creşte costul stadionului cu 5 milioane de euro că acesta este realizat în proporţie de 100%. Iată cum descrie MDRAP „Situaţia actuală”: „În momentul de faţă, stadionul este realizat în proporţie de 100% şi are o capacitate de 12.386 locuri pentru spectatori, fiind conceput să poată găzdui meciuri de nivel european şi meciuri din Liga I FRF, iar în timpul nealocat competiţiilor sportive, complexul sportiv poate permite găzduirea altor evenimente cu public: concerte, conferinţe, târguri, expoziţii, întruniri, festivităţi“.

Cine face şi desface, tot timpul are ce face

Stadionul din Târgu Jiu a intrat în modernizare în vara anului 2015, iar lucrările ar fi trebuit să dureze 18 luni. Au durat trei ani, iar când au fost finalizate, am aflat cu toţii să stadionul nu este funcţional şi că ar mai fi nevoie de 2 milioane de euro. Apoi s-a vorbit de 4 milioane de euro, iar acum s-a ajuns la 5 milioane de euro, sumă enormă pentru un stadion care este aproape gata.

Nota de fundamentare publicată pe site-ul MDRAP vine să lămurească lucrurile. O serie de lucrări trebuie refăcute.

Un exemplu ar fi canalizarea pluvială, care a fost concepută astfel încât să se scurgă în canalul din Bd. Constantin Brâncuşi. După ce a fost finalizată, cei de la Aparegio au trimis o notificare şi au spus că respectiva canalizare nu are capacitatea de a prelua apele pluviale de la stadion, astfel că reţeaua trebuie refăcută, pentru a se scurge direct în Jiu. Şi este doar un exemplu din multele care sunt în nota de fundamentare, pentru că trebuie refăcute reţele şi pe partea de alimentare cu apă, canalizare menajeră, reţele electrice.

Şi zona de acces în stadion va fi schimbată. „De asemenea, pentru implementarea soluţiilor care să adapteze/reglementeze obiectivul de investiţii în contextul urbanistic zonal s-au prevăzut lucrări de retragere a dalei de acces înspre stadion, oferind o piaţă publică înspre b-dul Constantin Brâncuşi, respectiv clădirea primăriei, obţinând o integrare mai armonioasă în fondul construit. Prin această retragere a dalei se pot asigura fluxurile de evacuare concomitentă a spectatorilor, cu timpul normat de evacuare, fără obstacole şi fără riscuri de accidentare“, mai scrie în nota de fundamentare.

 Proiectul iniţial, fără locuri în peluze

Ştim cu toţii că stadionul din Târgu Jiu avea tribune la peluze şi înainte de modernizare, şi după. Cu toate acestea, guvernul spune că proiectul iniţial era fără locuri pentru spectatori la peluze. „Proiectul iniţial a fost regândit astfel încât peluzele care nu erau amenajate ca spaţiu pentru suporteri (spectatori) să completeze tribunele şi împreună să formeze un inel continuu. (...) Reconfigurarea stadionului a determinat implicit o reconfigurare a reţelelor electrice, de canalizare (pluvială şi menajeră), a reţelelor exterioare de apă, precum şi a amenajării platformelor adiacente a acceselor şi a spatiilor verzi. Astfel a rezultat necesitatea repoziţionării racordurilor, inclusiv ramificaţiile necesare către toate punctele de consum astfel încât obiectivul să poată fi pus în funcţiune“, se arată în document.

 Pista de atletism va avea şase culoare în loc de... şase!

Bani frumoşi vor fi cheltuiţi şi pentru refacerea pistei de atletism. „În SF-ul iniţial s-a prevăzut refacerea pistei de atletism parţial, doar în zonele de intervenţie pentru realizare altor lucrări. Ulterior, urmare a consultărilor cu reprezentanţii Federaţiei Române de Atletism şi ai IAAF în vederea omologării pistei de atletism, a rezultat ca fiind necesare lucrări de refacere a acesteia în totalitate, incluzând şi zona de obstacole, săritură în lungime, săritura cu prăjina, aruncare disc/ciocan etc“, scrie în nota de fundamentare.

Documentul oficial arată că actuala pistă de atletism are cinci culoare, iar pentru a fi omologată trebuie să aibă şase. În fotografii se vede însă clar că pista are şase culoare. „Pista de atletism actuală are 5 culoare de alergare si nu îndeplineşte condiţiile de omologare cerute de Federaţia de Atletism. Pentru a putea fi omologată, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să se adauge încă un culoar către tribune, ajungându-se la un total de 6 culoare de alergare; să aibă o lungime de 400 metri şi să includă şi o zonă de sprint cu lungime în linie dreaptă de 130 metri; suprafaţa de evoluţie să fie din tartan turnat pe suprafaţa din asfalt“.

Pista de atletism a stadionului din Târgu Jiu a fost refăcută în 2012 cu bani de la guvern, circa 150.000 de euro, tocmai pentru a putea fi folosită în competiţii. Bani aruncaţi, după cum aflăm acum.

Sunt probleme şi la terenul de joc, pentru că nu funcţionează instalaţia de încălzire subterană. Cu doi ani în urmă, oficialii primăriei susţineau că aceasta a fost schimbată pe banii constructorului.

Una peste alta, noul cost al stadionului va fi de 118,7 milioane de lei, din care mai sunt de executat lucrări de 23,3 milioane de lei. O parte din bani, aproape 18 milioane, va fi alocată prin Compania Naţională de Investiţii, iar Primăria Târgu Jiu va aloca peste 5,3 milioane de lei.

Vizualizări: 3,374

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: