Târgu Jiu, ședință extraordinară pentru banii de la Pandurii

Consiliul Local Târgu Jiu se va întruni marți, 8 octombrie, în ședință extraordinară, la inițiativa mai multor consilieri locali. Primul punct pe ordinea de zi este stabilirea căilor de atac împotriva sentinței civile prin care Curtea de Apel Craiova obligă acționarii de la Pandurii la plata unor sume care depășesc 3,2 milioane de euro.

Printre asociații clubului de fotbal este și Consiliul Local Târgu Jiu, căruia îi revine de plată suma de 2,8 milioane de lei.

Un alt punct pe ordinea de zi este desemnarea unui nou membru în Consiliul de Administrație al Transloc SA, societatea de transport public a municipalității. Acesta va reprezenta Consiliul Local în CA de la Transloc. Potrivit unor surse, până acum postul a fost deținut de Mihai Gherghe, care de câteva luni a fost numit secretar de stat în Ministerul Culturii și a părăsit Consiliul Local pentru a nu fi incompatibil. Și-a dat demisia de la Transloc, dar unele surse spun că demisia nu a fost înregistrată, iar Gherghe a fost pus fără voia lui într-o situație de incompatibilitate.

Un ultim punct de ordinea de zi vizează modificarea actului constitutiv al Edilitara Public SA, societatea primăriei care se ocupă de activități gospodărești în municipiu. (A.A.)

Vizualizări: 1,457

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: