Târgu Jiu: Biletele de călătorie, plătite cu ajutorul telefonului mobil

Târgujienii care circulă cu mijloacele de transport în comun vor putea plăti biletul de călătorie cu ajutorul telefonului mobil. Acest lucru se va întâmpla cât de curând, mai ales că sunt așteptate să ajungă la Târgu Jiu și noile autobuze.

Modernizarea întregului sistem de transport în comun vine cu o nouă abordare. Mai exact, cetățenii nu vor mai fi nevoiți să alerge spre chioșcurile de bilete, iar cine are un smartphone își poate achita călătoria cu ajutorul unei aplicații. Directorul societății Transloc, Mihai Paraschiv, spune că banii vor fi transferați din aplicație, cu ajutorul cardului bancar, însă fără a exista costuri suplimentare.

”Am primit săptămâna trecută o ofertă de la o firmă care a dezvoltat o aplicație vizavi de plata tichetelor de călătorie cu telefonul. Am informat Consiliul de Administrație, le-am prezentat toată această potențială colaborare cu societatea respectivă și cred că în viitorul foarte apropiat vom putea implementa și această aplicație. Sunt costuri zero pentru toată lumea”, a spus Mihai Paraschiv, la Gorj Tv.

Un alt proiect cuprinde sisteme GPS pe toate mijloacele de transport. În prezent, o aplicație de acest fel există, însă nu a fost oferită spre a fi folosită, tocmai pentru că actualele autobuze au anumite probleme la stația electrică, iar asta ar putea să-i deruteze pe călători.  

”Aplicația a fost gândită de ceva vreme, încă de când am montat sistemele de GPS pe toate mijloacele de transport în comun. Nu am reușit să o lăsăm la liber și să facem o variantă publică pentru că ne apar anumite interferențe pe mijloacele de transport vechi. Toate autobuzele pe care le avem au diferite probleme pe partea de instalație electrică și apar interferențe, iar asta ar însemna să inducem oamenii în eroare. Cred că de la începutul anului viitor vom reuși să facem și această aplicație să devină funcțională”, a mai declarat Paraschiv.   

Vizualizări: 1,900

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: